Amenzi de peste 4,4 milioane de lei, date de inspectorii sanitar-veterinari, înainte de Crăciun / Au fost verificate mii de magazine, depozite, restaurante și piețe

Amenzi de peste 4,4 milioane de lei, date de inspectorii sanitar-veterinari, înainte de Crăciun / Au fost verificate mii de magazine, depozite, restaurante și piețe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aplicat, în perioada 13-23 decembrie, 579 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4,4 milioane de lei, precum şi 287 de avertismente.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, inspectorii sanitari-veterinari au efectuat 6.599 de acţiuni de control care vizează atât protejarea sănătăţii publice, cât şi prevenirea comerţului ilegal care poate favoriza răspândirea Pestei Porcine Africane (PPA), transmite Agerpres.

De asemenea, au fost emise 293 de avertismente, 9 ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii şi a fost dispusă reţinerea oficială a 2.535 kg de produse.

În intervalul specificat au fost verificate 5.498 de unităţi (reţele comerciale, magazine alimentare, unităţi de procesare carne/lapte, depozite, pescării, cofetării/patiserii, unităţi de panificaţie, alimentaţie publică, pieţe agroalimentare), precum şi 235 de transporturi/transportatori, prin controale în trafic.

- articolul continuă mai jos -

Măsurile aplicate au fost: 497 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3,7 milioane de lei, 225 de avertismente, opt ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii,reţinere oficială şi dirijare către neutralizare a 2.521 kg produse (de origine animală şi nonanimală), în valoare de 98.447 de lei.

Cele mai frecvente neconformităţi au vizat: condiţii de igienă şi întreţinere necorespunzătoare, comercializare în spaţii neautorizate, lipsa documentelor sanitar-veterinare, nerespectarea condiţiilor de depozitare, etichetare şi trasabilitate, precum şi neconcordanţe între situaţia din teren şi documentele de provenienţă.

În aceeaşi perioadă au fost controlate 170 de unităţi (depozite legume-fructe), pentru loturi provenite din ţări terţe şi/sau din comerţ intra-unional, iar măsurile aplicate au constat în 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.400 lei, 16 avertismente şi o ordonanţă de suspendare a activităţii.

În luna decembrie au fost efectuate 696 de controale în benzinării privind manipularea, depozitarea şi eliminarea subproduselor nedestinate consumului uman (SNCU), precum şi a deşeurilor rezultate din activităţile de preparare şi servire a alimentelor. Au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 535.400 de lei, 52 de avertismente şi reţinerea oficială a 14 kg de produse.

„Inspectorii ANSVSA verifică zi de zi şi veghează la siguranţa alimentară, atât prin consiliere şi îndrumare, cât şi prin controale riguroase, iar acolo unde se impune sancţionăm fără ezitare operatorii economici care nu respectă regulile. Siguranţa alimentelor începe cu informarea şi cu decizii responsabile”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți