Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat lansarea perioadei de depunere a cererilor de rambursare a ajutorului de stat pentru motorina utilizată într-un regim fiscal redus. Fermierii pot depune documentele necesare până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate între 1 octombrie și 31 decembrie 2024, aferente trimestrului IV al anului trecut, informează Alba24.
Cererile trebuie depuse la Centrele Județene ale APIA sau la centrul din Municipiul București. Depunerea poate fi realizată de către administrator, reprezentantul legal sau o persoană împuternicită oficial. În cazul împreună cu o împuternicire emisă de administrator/reprezentantul legal, aceasta trebuie să fie însoțită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
Ajutorul de stat este acordat sub formă de rambursare, calculată ca diferența dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată într-o serie de lucrări mecanizate din agricultură. Valoarea unitară a acestui ajutor este de 2,079 lei/litru. Această măsură are scopul de a sprijini fermierii în reducerea costurilor cu combustibilul necesar pentru desfășurarea activităților agricole.
Instrucțiunile complete de depunere a cererilor, lista documentelor necesare și alte informații suplimentare se regăsesc pe site-ul oficial al APIA. De asemenea, detalii esențiale sunt disponibile în Ghidul solicitantului privind acordarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, ediția 1, care poate fi accesat online.
Acest ajutor de stat este reglementat prin:
APIA încurajează beneficiarii să respecte termenul limită pentru depunerea cererilor, evitând aglomerația din ultimele zile. Pentru orice nelămuriri, fermierii pot consulta materialele informative de pe site-ul APIA sau se pot adresa direct Centrelor Județene.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți