foto: dreamstime.com@Arturs Budkevics
Aditivii se numără printre principalii suspecți pentru cel puțin o parte din efectele negative asociate consumului regulat de alimente ultra-procesate. În ultima perioadă, aceștia au început să fie studiați individual, cu scopul de a obține informații despre efectele lor reale asupra organismului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Unul dintre aceștia este acidul sorbic care, sub diversele sale forme derivate, este utilizat în numeroase procese de fabricație și se regăsește, prin urmare, în foarte multe produse. Un altul este îndulcitorul numit sorbitol, de asemenea foarte prezent în produsele ultra-procesate.
Recent, au fost publicate două studii dedicate acestor substanțe, considerate până acum inofensive, care sugerează, dimpotrivă, existența unei legături între acestea și anumite afecțiuni specifice, scrie publicația Il Fatto Alimentare.
Aditivii și rinichii, un studiu care a folosit cele mai noi tehnologii
Primul studiu, publicat în iMetaMed și interesant inclusiv prin metodologia folosită, a avut ca obiect de studiu sorbatul de potasiu (E202), o sare extrem de utilizată pe post de conservant. A fost supus cercetării tocmai pentru că era considerată, până în prezent, neutră.
Însă cercetătorii de la Jiao Tong University School of Medicine din Shanghai, China, nu erau convinși de acest lucru și au condus o cercetare bazată aproape în întregime pe potențialul așa-numitei toxicologii de rețea și pe inteligența artificială. Aceste tehnologii permit evaluarea simultană a unei cantități uriașe de date și variabile, oferind răspunsuri care nu ar putea fi obținute prin experimente clasice.
Inițial, aceștia au identificat 374 de puncte ale moleculei de sorbat de potasiu potențial dăunătoare. Ulterior, au intersectat datele cu cele 4.037 de posibile leziuni renale acute și au obținut astfel 238 de suprapuneri – situații în care prezența conservantului ar putea afecta organul. În acel punct, au aprofundat relațiile dintre sorbat și proteinele renale și au solicitat inteligenței artificiale să ofere o explicație posibilă pentru procesele care au loc.
Rezultatul a fost că acest conservant induce activarea unor gene și formarea de proteine tipice răspunsului inflamator. Mai mult, acesta alterează metabolismul grăsimilor conform tiparelor specifice leziunilor renale acute, cum ar fi glomerulonefrita, fibroza și leziunile tubulare.
Pentru a obține o confirmare biologică, cercetătorii au verificat ce se întâmplă atunci când celule renale în cultură sunt puse în contact cu sorbatul de potasiu și au regăsit aceleași efecte negative. Celulele au prezentat leziuni, iar capacitatea lor de recuperare s-a evidențiat a fi redusă.
Studiul sugerează, așadar, că un aport regulat de doze, chiar și nu foarte mari, din această substanță poate induce o leziune renală acută.
Îndulcitorii și ficatul
În cel de-al doilea studiu, au fost luate sub observație îndulcitorul sorbitol și relația sa cu ficatul. Cercetătorii de la Washington University din Saint Louis studiază de ani de zile îndulcitorii, ei fiind cei care au efectuat investigații similare asupra unui alt zahăr, fructoza de sinteză, sugerând un posibil efect carcinogen și de acumulare a grăsimii în ficat.
În acest caz, conform raportului publicat în Science Signaling, au fost efectuate teste pe așa zișii pești zebră, un model animal frecvent utilizat în cercetare. Rezultatele au confirmat, în primul rând, că sorbitolul poate fi produs de organism după mese, în intestin, de unde se depozitează în ficat și este convertit în fructoză.
De asemenea, sorbitolul poate fi sintetizat în situații patologice precum diabetul, din cauza dezechilibrelor în metabolismul glucozei. Aprofundând cercetarea, specialiștii au descris în detaliu căile metabolice care, trecând prin faza de sorbitol, au ca punct final depunerea de fructoză în ficat.
Totodată, studiul a evidențiat, de asemenea, diferențe relevante în funcție de compoziția microbiotei intestinale, de dietă și de cantitățile de sorbitol sau fructoză ingerate.
De ce microbiota intestinală poate face diferența
Prezența anumitor tulpini bacteriene în microbiota intestinală permite scăderea riscului până aproape de zero: specii precum anumite bacterii Aeromonas degradează sorbitolul și îl fac complet inofensiv, în anumite limite. Dacă însă se face exces, fie din cauza dietei, fie din cauza altor transformări metabolice, nici măcar bacteriile „bune” nu pot împiedica transformarea finală în fructoză a sorbitolului la nivelul ficatului.
Consecința este că aportul de sorbitol prin dietă poate face diferența, în sens negativ. Conform autorilor, este necesar să încercăm să îl evităm și să verificăm etichetele, deoarece este prezent în foarte multe produse, cum ar fi batoanele proteice sau bomboanele „sugar free” (fără zahăr).
În concluzie, îndulcitorii naturali, așa-numiții polioli, considerați aproape toți inofensivi, probabil nu sunt așa, sau, în orice caz, nu toți. Și asta pentru că sunt în relații complexe cu glucoza și sunt protagoniști în circuitele metabolice ale ficatului și intestinului.
