Ace în bomboanele distribuite la o paradă pentru adolescenți în SUA, cu câteva zile înainte de Halloween/ Food and Drug Administration: „Copiii să nu accepte – şi mai ales să nu mănânce – nimic care nu este ambalat comercial”

Ace în bomboanele distribuite la o paradă pentru adolescenți în SUA, cu câteva zile înainte de Halloween/ Food and Drug Administration: „Copiii să nu accepte – şi mai ales să nu mănânce – nimic care nu este ambalat comercial”
Dulciuri de Halloween / Sursa foto: https://stocksnap.io/

O oarecare psihoză se instalează în Texas cu câteva zile înainte de Halloween, după ce pe 15 octombrie, poliţia a fost alertată de mai mulţi părinţi care au declarat că au găsit ace de cusut în bomboanele pe care le-au dat copiilor lor. Cazurile aveau ceva în comun. Toţi fuseseră prezenţi la Homecoming Parade din Santa Fe, o paradă anuală care are loc în centrul oraşului şi este dedicată elevilor de liceu, relatează Le Figaro, transmite News.ro.

„Agenţii SFPD s-au deplasat la cel puţin trei locuinţe diferite din oraş şi au confirmat prezenţa acelor de cusut în bomboanele distribuite în timpul paradei. Departamentul a primit, de asemenea, apeluri de la alţi părinţi din oraş care au declarat că au găsit ace în bomboane”, a confirmat departamentul de poliţie din Santa Fe a doua zi după eveniment.

Nu au fost raportate victime, dar a fost deschisă o anchetă. Părinţii sunt invitaţi să fie cât mai vigilenţi. Majoritatea dintre ei cred că este vorba de un act deliberat, într-o ţară în care Halloween-ul este un eveniment de neocolit.

„Orice persoană care descoperă articole suspecte sau bomboane alterate este rugată să contacteze linia non-urgenţe a poliţiei din Santa Fe la numărul 409-925-2000”, au transmis autorităţile.

Food and Drug Administration (FDA) sfătuieşte părinţii să „le spună copiilor să nu accepte – şi mai ales să nu mănânce – nimic care nu este ambalat comercial. Verificaţi dulciurile ambalate comercial pentru a detecta semne de alterare, cum ar fi aspectul sau decolorarea neobişnuită, găuri mici sau rupturi în ambalaje. Aruncaţi tot ce pare suspect”, a transmis FDA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă