Sursa: Ministerul Agriculturii
Conflictul izbucnit, zilele trecute, între legumicultorii din comuna Lungulețu și autoritățile statului cu privire la utilizarea apei pentru irigații din râul Dâmbovița a fost aplanat, la fața locului fiind prezent și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, însă chestiunea de fond rămâne nerezolvată, într-un mod îngrijorător: nu suntem încă pregătiți, ca societate, să înțelegem criza apei care s-a instalat deja, ca efect al schimbărilor climatice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Suntem încă, la nivel de mentalitate, în epoca belșugului de apă, cu izvoare și râuri care curg cu apă cristalină, de sub vârfurile Carpaților până la câmpie, un rai valah acvatic și acvifer ( apele subterane ), alimentat continuu cu apă de însuși Dumnezeu, iar noi, românii, copiii lui binecuvântați, nu avem altceva de făcut decât să folosim, fără opreliște, această resursă naturală, să o risipim fără grijă.
Situația s-a schimbat, însă, așa, pe nesimțite, în ultima decadă. Clima a luat-o în altă direcție, mai repede decât capacitatea marelui public autohton sau de aiurea de a înțelege schimbările. Mai mult, aceste transformări climatice sunt chiar negate, pentru confort mental, deși datele din teren arată contrariul: secetă, debite scăzute ale râurilor, în timpul verii ( viiturile și inundațiile sunt doar un revers temporar ), izvoare secate, lacuri cu nivel tot mai scăzut. Și previziunile experților arată că aceasta este o tendință pe termen lung, nu un capriciu de câțiva ani al climei. Ariditatea iată, nu ocolește nici Grădina Maicii Domnului!
La schimbările climatice s-a adăugat în ultimele două decade și presiunea umană tot mai mare pe rezervele de apă: orașele s-au extins, unele și-au triplat suprafața locativă; chiar și în sate și comune a crescut consumul de apă, întrucât locatarii au investit în confortul propriu, în interiorul locuinței.
Criza apei are repercusiuni puternice la nivel economic și social. Autoritățile sunt obligate să impună restricții pentru utilizarea apei, în gospodării și în agricultură. Apar conflicte între diverse grupuri de utilizatori: fermieri vs populația localităților afectate sau între aceste grupuri și autorități, cum a fost recent la Lungulețu. Au fost înregistrate și situații cu caracter penal, de pildă furturi de apă din rețeaua publică sau trecerea forțată a unor resurse de apă publice în regim privat.
Criza apei generează conflicte la nivel local, între comunități, și poate eroda și mai puternic relația dintre aceste comunități și autoritățile publice locale, care pot fi speculate de forțe politice extremiste, în avantaj propriu.
Este limpede, ca apa unui râu de munte, care încă mai curge și nu este poluat ( românii sunt campioni la poluarea apelor! ) că situația este una de criză și necesită o abordare rațională, judicioasă și aplicată pe nevoile specifice utilizatorilor.
Este nevoie de apă atât pentru populație, cât și pentru economie, pentru afaceri, cum sunt cele agricole. Autoritățile au misiunea, oricât de dificilă, să mențină un echilibru între cele două mari categorii de utilizatori.
Apele din România, atât cele de suprafață, cât și cele subterane, sunt, potrivit legii, proprietate publică, fiind administrate de ”Apele Române”. Folosirea acestor ape, mai ales în scop economic, este supusă legislației în vigoare. Utilizatorii trebuie să plătească apa. Resursa aceasta naturală este tarifată.
De mai mulți ani este aplicată însă o excepție pentru fermierii care irigă terenurile cu apa extrasă din canalele principale ale Sistemului Național pentru Irigații ( SNI ), administrat de Agenția pentru Îmbunătățiri Funciare ( ANIF ), subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Apa este furnizată pe aceste canale în mod gratuit pentru fermieri. Ei amplasează echipamente pentru irigații ( deseori pivoți de sute de metri lungime ) și scot cu ajutorul unor motopompe apa din canale.
Râul Dâmbovița nu se află însă în SNI. Nu este acoperit de decizia guvernamentală de excludere de la plată. Legumicultorii din Lungulețu, care extrag apa din râul Dâmbovița, au obligația să achite prețul stabilit de ”Apele Române”. Dar protecția politică ( Dâmbovița este un județ dominat de PSD ) a condus la situația în care legumicultorii consumă fără să plătească. Fac agricultură fără apometru.
Ei nu fac diferența între canalul principal al ANIF și râul care curge în mod natural pe lângă terenurile lor. La o adică, dacă marii cultivatori de cereale și semințe oleaginoase irigă fără să plătească apa din canalul principal, ei de ce să nu irige gratuit cu apa din Dâmbovița? Până la un punct au dreptate: de ce ăia sunt privilegiați și ei să fie obligați să scoată banii din buzunar? Ce sunt ei, cetățeni de mâna a doua? Plus că varza și cartofii lor ajung pe piețele românești. Pe când cerealele ajung în Egipt. Plus că ei lucrează câteva hectare, pe când marii fermieri lucrează mii de hectare și încasează subvenții grase, de sute de mii, de milioane de euro. Spun până la un punct, fiindcă am precizat deja: Dâmbovița nu face parte din SNI, este un râu natural, nu un canal principal de irigații, unde este aplicată decizia de furnizare gratuită a apei.
Politicienii județeni și naționali, care cunoșteau foarte bine situația din bazinul legumicol Lungulețu, în loc să o tolereze în scopuri electorale, mai bine ar fi alocat fonduri și ar fi co-interesat fermierii să construiască un sistem de irigații local: un bazin de colectare în amonte, alimentat din râul Dâmbovița, și o rețea de furnizare a apei la culturile agricole. Extragerea apei direct din râu pentru irigații este o soluție evident primitivă. Apa trebuie mai întâi colectată într-un bazin, apoi distribuită către beneficiari, cu un tarif rezonabil.
Dar tarifele nu sunt totul. Degeaba este tariful mic, dacă fermierul folosește cantități mari de apă, ignorând reguli agronomice și de economisirea a apei. Aici este mult de lucru, fiindcă trebuie depășită mentalitatea menționată mai sus: e greu să convingi pe cineva să folosească resursa naturală în mod responsabil și eficient, când el crede că resursa este din abundență și inepuizabilă.
Lecția e dificilă, dar nu imposibil de învățat!
