Dronele sunt din ce în ce mai utilizate în agricultură, atât la nivel global, cât și în Europa, inclusiv în România. Această tendință este susținută de progresele tehnologice, eficiența costurilor, politicile guvernamentale favorabile și nevoia tot mai mare de agricultură de precizie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În cadrul Zilei Câmpului Merpano 2025, desfășurată pe un teren din comuna Săcălaz (județul Timiș), unde au fost prezente zeci de companii din agrobusiness și domenii conexe agriculturii, dronele nu puteau lipsi. Cei de la e-Drones au prezentat două modele de drone de ultimă generație: DJI T30 și DJI T50.
„Am venit cu două tipuri de drone DJI. T50 este cel mai performant model din România. Are o capacitate de până la 250 de hectare pe zi, cu un cost foarte bun, raportat la variantele tradiționale. Bineînțeles, ele nu au fost concepute pentru a înlocuii variantele tradiționale, dar este o soluție optimă pentru a veni în ajutorul fermierului pentru aplicările de tratamente la culturi. Aceste drone folosesc energia electrică, o baterie ține undeva la zece minute, timp în care T50 acoperă până la cinci hectare, iar modelul T30 până la trei hectare”, a spus Șerban Sergiu, administratorul firmei e-Drones din Timișoara.

Dronele sunt utilizate în agricultură pentru diverse aplicații: monitorizarea culturilor, detectarea timpurie a problemelor, îmbunătățirea prognozelor de recoltă, stropirea de precizie, analiza solului și optimizarea strategiilor de plantare și alocare a resurselor, precum și gestionarea irigațiilor.
„Sunt mai multe tipuri de drone. Noi am făcut demonstrații cu dronele care aplică efectiv tratamentul pentru cultură. Aici am folosit doar apă. Dar dronele Mavic sunt cele care pot să facă cartare, pot să facă analiză la nivel de plantă, pentru a obține informații legate de stadiul vegetației, sănătatea plantei, legate de aplicări variabile la nivel de cultură; drona știe și poate să facă aplicări doar în zonele unde cultura este afectată. Dronele Mavic fac doar partea de cartare și analiză. Ele au o greutate de 1,5 kilograme și sunt dotate cu mai multe tipuri de camere de o precizie foarte mare”, a mai spus Șerban Sergiu.

Prețurile variază în funcție de accesoriile care se pun pe drone. Pentru un model DJI T50 se pleacă de la 20.000 de euro. Dacă este inclusă toată logistica din spate — generator care încarcă în regim „fast charging”, mașină, remorcă, pompe etc. — prețul poate ajunge la 40.000 de euro.
„Ne ocupăm de vânzări, mentenanță, obținerea de licențe. Practic de tot, de la A la Z, de toate aspectele legate de vânzări, mentenanță, pilotaj, licențe de zbor și partea de consultanță agricolă. Pentru a utiliza dronele agricole trebuie să obții niște licențe de zbor de la Autoritatea Națională Aeronautică. Ne ocupăm noi de aceste aspect. De asemenea, facem și treininguri pentru piloți de drone”, a adăugat Șerban Sergiu.

Conform unui raport al Fortune Business Insights, piața globală a dronelor agricole este estimată să crească de la 6,10 miliarde de dolari în 2024 la 23,78 miliarde de dolari până în 2032.

În România, deși nu există date specifice în sursele disponibile, este de așteptat ca tendința de adoptare a dronelor în agricultură să urmeze un traseu ascendent similar, mai ales în contextul sprijinului oferit prin Politica Agricolă Comună și alte inițiative europene.



