Sunt arahidele nuci? Răspunsul nutriționistului / Tania Fântână: „Atunci când medicul vă recomandă să consumați alimente bogate în grăsimi sănătoase și vă îndeamnă să mâncați nuci, să știți că se referă la nucile oleaginoase și nu la arahide”

Nutriționistul Tania Fântână / Sursa foto: G4Food Nutriționistul Tania Fântână / Sursa foto: G4Food

Arahidele sunt foarte cunoscute de către toată lumea. Cred că au fost, pe lângă nucile românești cu care am crescut, cam singurele „ronțăieli” din categoria asta a nucilor.

Prezente pe mesele noastre ca desert sau gustare sărată de mâncat la un pahar de băutură sau seara la televizor, au un preț mai scăzut decât majoritatea nucilor și sunt ușor de găsit în aproape orice magazin în care intrăm.

1. Arahidele nu sunt nuci – sunt leguminoase!

Arahida este o leguminoasă, la fel ca fasolea, mazărea sau lintea. Crește în pământ, în păstăi, iar planta face flori galbene.

Botanic, e foarte diferită de o nucă adevărată (care crește în copaci și are coajă lemnoasă).

Totuși, din punct de vedere nutrițional, se comportă mai mult ca o nucă, pentru că are un conținut ridicat de grăsimi sănătoase, proteine și fibre.

Atunci când medicul dumneavoastră vă recomandă să consumați alimente bogate în grăsimi sănătoase și vă îndeamnă să mâncați nuci, să știți că se referă la nucile oleaginoase și nu neapărat la arahide.

Nucile – adevăratele oleaginoase

„Nuci” este un termen larg, care cuprinde mai multe tipuri de fructe oleaginoase:

  • Nuci românești

  • Migdale

  • Alune de pădure

  • Caju

  • Nuci pecan

  • Nuci braziliene

  • Fistic

  • Nuci macadamia

Indiferent ce alegeți, consumați întotdeauna nuci crude și păstrați-le în recipiente închise ermetic, la frigider, după ce deschideți punga, întrucât râncezesc foarte ușor.

Oleaginoasele sunt alimente bogate în uleiuri naturale, adică în grăsimi sănătoase (în special nesaturate).

Ca și conținut proteic, arahidele sunt mai bogate în proteine decât nucile românești, de exemplu. Diferența ar fi de la 25% conținut proteic cât au arahidele, la 15% conținut proteic al nucilor.

Referitor la conținutul de Omega 3, arahidele au mult mai puțin în comparație cu restul nucilor.

Cum să alegi în funcție de nevoile tale?

✔ Dacă ai nevoie de energie rapidă și proteine (ex. gustare după efort): merg bine arahidele (ideal crude sau coapte fără sare).
✔ Dacă vrei susținere cardiovasculară și un plus de omega-3: optează pentru nuci românești, migdale, alune de pădure.
✔ Pentru copii sau persoane cu teren alergic: evită arahidele, deoarece alergia la arahide e una dintre cele mai severe.

Caju-ul, dintre toate nucile, are cel mai dulce gust și, implicit, conținut de carbohidrați. Totuși, nu unul exagerat ca în cazul făinoaselor. Prinde foarte bine ca înlocuitor de ceva dulce atunci când nu vrei să îți dai peste cap pancreasul.

1 porție înseamnă cam 30g/zi (un pumn mic), indiferent că alegi nuci, migdale sau arahide – echilibrul contează mai mult decât clasificarea.

Nu uitați că, oricât de bine ar arăta un aliment pe fișa lui nutrițională, organismul are nevoie de echilibru zi de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *