Cum deja ai pus la făcut friptura și te pregătești să faci salata, aș vrea să-ți sugerez o garnitură care se potrivește perfect cu amândouă, e fresh și îți aduce și gustul preparatelor grecești pe masa de Paște. Cartofii cu sos de tzatziki.
Iată ce ai de făcut
-
Prepararea tzatziki-ului:
Rade castraveții, pune-i într-o strecurătoare deasupra chiuvetei și stoarce-i bine pentru a elimina excesul de apă.
Transferă-i într-un bol mare și amestecă cu iaurtul, uleiul de măsline, sucul de lămâie, o lingură de miere (opțional), usturoiul zdrobit sau usturoi verde tocat mărunt, ¾ linguriță de sare și ¼ linguriță de piper.
Gustă și ajustează cu sare, piper, miere sau lămâie dacă este necesar – trebuie să fie acrișor și ușor dulce. -
Fierberea cartofilor:
Pune o oală mare cu apă și sare la fiert.
Adaugă cartofii tăiați felii sau cuburi și fierbe-i la foc mediu-mare timp de 12-15 minute, până când devin fragezi, dar rămân fermi.
Scurge-i și lasă-i să se răcească 8-10 minute, până devin călduți. -
Asamblarea cartofilor:
Într-un bol mare, combină cartofii fierți cu tzatziki, castraveți tăiați rondele, măsline, mărar și mentă.
Condimentează generos cu sare și piper. -
Servire:
Stropește totul cu ulei de măsline, adaugă sucul de la o jumătate de lămâie și servește.
Dacă mai rămâne ceva, ceea ce nu cred, poți păstra resturile într-un recipient închis, la frigider, timp de o zi – două.
Poftă bună și Paște Fericit!