Românii, tot mai dornici să pună carne de vită pe masa de Paște / Fermier: „Avem cerere mare. Pulpa este foarte căutată”

carne de vită, Paște, fermier Sursa foto: G4Food

Deși tradițional asociat cu mielul și porcul, Paștele devine o perioadă tot mai profitabilă și pentru fermierii specializați în carnea de vită. Mihai Dia, administratorul unei ferme din zona Ploieștiului, spune că luna aprilie aduce un vârf important în vânzări, datorat inclusiv sărbătorilor pascale.

„Lunile profitabile sunt din aprilie încolo. Ianuarie, februarie nu au funcționat foarte bine, dar în rest merge foarte bine. Aprilie merge bine, probabil pentru că vine Paștele și oamenii consumă mai mult”, a declarat el pentru G4Food.

Într-o piață în care consumatorii sunt încă reticenți față de carnea de vită, considerând-o adesea dură sau de calitate slabă, fermierul din Prahova aduce o altă abordare: viței tineri, îngrășați natural, fără conservanți sau potențiatori de gust. „Majoritatea evită, pentru că oamenii sunt învățați cu carnea de vită de la vaci bătrâne. Noi aducem viței până în 24 de luni, îi ducem la 650 kg pe un furaj natural 100%”, a precizat el.

Carnea de vită, vedetă în perioada Paștelui

carne de vită, Paște, fermier
Sursa foto: Facebook Ferma Diaz

În preajma sărbătorilor, cele mai căutate produse sunt pulpa de vită și burgerii realizați după o rețetă proprie, în colaborare cu un bucătar din București. „Carnea de vită funcționează foarte bine, avem cerere mare. Pulpa este foarte căutată. Avem și burgeri… Vindem câteva tone pe lună”, a menționat Mihai Dia. Este căutat și mușchiul, antricotul de vită, dar și carne de miel și porc provenită din ferme locale.

Tendința în creștere de a consuma carne de vită de calitate este susținută și de educarea treptată a publicului. „Deja a început lumea să înțeleagă că nu există doar carnea aceea de vită veche. Carnea de vită pentru steak este fragedă, proaspătă. Asta înseamnă o furajare corectă, un timp scurt de îngrășare și un tratament adecvat al animalelor”, a precizat antreprenorul.

Pe lângă carnea de vită, ferma administrează și puncte de vânzare care vor include în oferta de Paște produse din miel și porc, provenite din ferme proprii sau partenere. „Noi avem produse din fermele colaboratorilor noștri, ferme proprii de miel și porc, îngrășate natural 100%”, a explicat el. În perioada următoare, vor fi deschise carmangerii în Sfântu Gheorghe, Brașov și Ploiești, toate aprovizionate exclusiv din producție locală.

„Lucrăm doar cu furnizori locali, nu cumpărăm din import”, a subliniat fermierul, care mizează pe calitatea produselor și încrederea consumatorilor în carne românească.

Sursa foto: Facebook Ferma Diaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *