Cum a înmormântat o caracatiță personajul lui Garabet Ibrăileanu din romanul „Adela”, publicat în 1933: „Mireasma — ca orice emanaţie subtilă, de roze şi de caracatiţă — nu cunoştea bariere şi continua să îmbălsămeze împrejurimile”

Colaj foto Colaj foto

Literatura română este plină de pasaje culinare care îți lasă gura apă: de la povestirile lui Ion Creangă la festinul din Ciocoii vechi și noi, mulți autori români au excelat în a povesti despre mâncare. Dar nu toate fragmentele de literatură gastronomică sunt delicioase. Spre exemplu, acesta, din romanul „Adela” de Garabet Ibrăileanu publicat în 1933.

„Doamna M… , lipsită de orice interes pentru ancheta noastră estetică, stătea cu o mână pe tejghea, resemnată. Adela ne privea pe rând, pe negustoriţă şi pe mine, zâmbind subţire. Fata de după tejghea arăta elocvent prin toată atitudinea ei că nu înţelege deloc pentru ce stăm acolo în faţa ei, spectatori imobili şi muţi.

Trebuia să ne justificăm prezenţa. Dar nu puteam cere trei rachiuri — pentru cele două doamne şi pentru mine… Şi nici o garafă de vin cu trei pahare, să cinstim la tejghea ori la masa din fund, ocupată în parte de câţiva ţărani, care trăgeau cu coada ochiului la noi, ironici.

— Domnişoară, dă-mi un kilo de măsline şi testeaua asta de covrigi! (Era singura marfă acceptabilă pe care o vedeam în dugheană.)

Neputându-mă opri la timp pe povârnişul apucat, cerui superbei domnişoare şi restul mărfii din dugheană: o jumătate de caracatiţă atârnată strâmb într-un cui.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Negustoriţa îmi servea comenzile cu îndoială, cu un fel de spaimă.

Adela fugi pe uşă, lăsându-mă cu doamna M…, care o urmă imediat, decentă.

— Ai cumpărat şi caracatiţa?! putu abia să articuleze Adela, acum în trăsură, tamponându-şi cu batista faţa plânsă de râs.

Caracatiţa mirosea, fireşte, a caracatiţă, dar mirosea grozav. Am ascuns pachetul sub capra trăsurii. Degeaba. Mireasma — ca orice emanaţie subtilă, de roze şi de caracatiţă — nu cunoştea bariere şi continua cu entuziasm să îmbălsămeze împrejurimile.

— Cucoane, da-mi spurcă trăsura, să iertaţi! răsuflă birjarul, nemaiputând să rabde. M-am hotărât să arunc stârvul. Dar unde? Pe drum? În păpuşoi? Oriunde l-aş fi aruncat, îl putea găsi un ţăran. Şi o caracatiţă în păpuşoi fiind, fără nici o îndoială, un eveniment unic pe întreaga planetă, zvonul ar fi ajuns în sat şi aş fi jignit de moarte pe negustoriţa din Oşlobeni, depreciindu-i comerţul pe toată Valea Cracăului.

Şi parfumul de caracatiţă plutea pătrunzător şi fără sfârşit în aerul răcoros al înserării.

S-o îngropăm! hotărî Adela într-o fulgerare genială. Am înhumat cadavrul într-un mormânt adânc, săpat cu bărdiţa birjarului. Deasupra mormântului am aşezat un bolovan — modest monument funerar — şi, împăcaţi în suflet de isprava făcută, am plecat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *