Dacă o porție de carne sau pește a devenit o chestiune de câteva minute, de cele mai multe ori e mai dificili și cere mai mult timp pregătirea unei garnituri de legume. În general, există multe idei rapide de garnituri cu dovlecei, fasolea verdea poate fi și ea rapidă la preparat. O altă soluție salvatoare sunt vinetele trecute rapid prin tigaia grill. Dincolo de faptul că au foarte puține calorii dar multe fibre și sunt și gustoase și rapid de făcut, se potrivesc practic la orice.
Multe persoane care vor să slăbească folosesc vinetele pe grill ca alternativă la carbohidrați. Ele merg nu doar ca garnitură vegetală pe lângă o porție de pui, pește sau altă carne, dar sunt o combinație foarte bună și alături de brânzeturi sau omletă. Pot fi asociate și cu salatele verii, de roșii, castraveți, ardei, sau salate verzi, printre care rucola in primis.
Merg și asociate cu leguminoase, chiar folosind felii de vinete pe grill în loc de pâine, cu humus, sos guacamole, salată de vinete etc. Pot fi și adăugate în sandvișuri în orice combinație ne insipiră, dat fiind că merg practic cu orice. Condiția e să avem o tigaie grill; iar dacă nu avem, ar fi bine de luat în considerare, este extrem de utilă și merită – cele mai practice sunt cele de fontă, fără strat protector.
Cum se prepară feliile de vinete în tigaia grill
Putem considera circa 1 vânătă la porție, dar dacă rămân pot fi doar binevenite, se pot ține câteva zile la frigider.
Se taie vinetele rondele de circa 1 cm grosime (și pe lung, dar rondele e mai rapid). Se presară cu puțină sare și până pregătim ce mai e de pregătit se scurg într-o sită.
Se clătesc puțin după ce au lăsat cât mai mult din apă din ele, și care conține și o substanță ușor iritantă. Se usucă cât de cât cu hârtie absorbantă, dacă e cazul.
Se încălzește tigaia grill și începem să așezăm feliile astfel încât să rămână cât mai puțin spațiu liber, pentru eficiență și optimizarea procesului.
Se ține flacăra la foc iute, iar când vinetele au început să se desprindă de tigaie se pot întoarce: pentru fiecare serie e nevoie de circa 1 minut, pe ambele părți. Vinetele au o structură ca de burete și au nevoie de foarte puțin timp de gătire.
Pe măsură ce le luăm de pe grill, le așezăm pe o farfurie și le putem aromatiza în diferite feluri:
-cu un sos vinegrette, din ulei, oțet, sare și piper
-cu un sos citronette, din ulei, suc de lămâie, sare și piper
-cu ulei și ierburi aromatice: pătrunjel, busuioc, mărar, cimbru, oregano, mentă
-cu suc de lămâie și ierburi aromatice
-cu sos de usturoi, ulei și lămâie
-cu sos de ardei iute, ulei și usturoi
-doar cu ulei și piper, urmând să le condimentăm ulterior, în funcție de ce combinație cu alte alimente preferăm