Pranay Kumar, un youtuber indian care promovează în nume propriu sacrificarea și consumul animalelor protejate, a fost arestat luni de poliția din statul Telangana după ce a publicat pe rețelele sociale cum a gătit un curry de păun, protejat de lege, transmite dailymail.com.
Probele din mâncare au fost confiscate în contextul investigației și trimise la un laborator criminalistic pentru a determina exact ce tip de carne a fost folosită.
„Acum este în închisoare, în arest preventiv pentru 14 zile, conform Legii privind Protecția Faunei Sălbatice, iar instanța va decide dacă va rămâne închis sau va fi eliberat pe cauțiune”, a declarat Akhil Mahajan, oficial de poliție din statul Telangana, de unde este originar Pranay Kumar.
Videoclipul, care acum a fost eliminat de pe canalul lui Pranay Kumar, se intitula „Rețeta tradițională de curry de păun” și se dorea a fi un ghid pas cu pas despre cum să pregătești acest fel de mâncare.
Deși unii susțin practica consumării animalelor protejate, filmul său a stârnit reacții negative pe rețelele sociale, Pranay Kumar fiind acuzat de lipsă de respect față de un simbol național al Indiei și de încurajarea consumului ilegal de animale sălbatice.
Ba chiar, activisti pentru drepturile animalelor au susținut, de asemenea, că Pranay Kumar a postat frecvent videoclipuri similare pe canalul său.
Poliția investighează în prezent modul în care YouTuber-ul a obținut păunul suspectat că a fost folosit pentru curry.
Păunii au o importanță simbolică specială în India și sunt protejați de legi stricte privind fauna sălbatică. Coloniile de fazani erau mult mai numeroase în nordul Indiei, dar urbanizarea rapidă le-a redus drastic numărul.
Motiv pentru care în prezent sunt protejați de legi stricte privind fauna sălbatică, care prevăd pedepse severe și amenzi pentru oricine îi vânează sau le face rău.
Doi fermieri din districtul Vikarabad, Telangana, au fost arestați în iunie anul acesta pentru că ar fi mâncat un păun, deși sunt indicii să păunul murise electrocutat.
În 2023, alți trei muncitori fuseseră reținuți pentru că ar fi vânat un păun și l-ar fi mâncat, politiștii recuperând o parte din el.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți