Creveți pane în bere, cu doar două ingrediente/Rețeta îi promite crocanți la exterior și pufoși în interior

Doar două ingrediente pentru o porție bună de creveți Foto: Pexels

Ai nevoie doar de două ingrediente, respectiv bere și făină pe lângă creveți, pentru a-i prepara după această rețetă savuroasă recomandată de Eat this!.

Preparatul este bogat în proteine și este un aperitiv ideal, de care vă puteți bucura până când cina e gata. Creveți astfel rumeniți pot fi asociați cu un sos preferat, pentru o savoare completă.

Avem nevoie de:

1 cutie de bere

1 cană de făină

450-500 g creveți roz

ulei vegetal pentru prăjit

condimente după gust

Mod de preparare:

Decojiți creveții și scoateți vena principală, lăsând cozile atașate. Condimentați-i după gust.

Într-un bol mai mare adăugați făina și turnați încet berea, bătând ușor cu un tel până se încorporează.

Preîncălziți uleiul vegetal la 165 de grade C într-un vas mare pe aragaz.

Creveții uscați (pot fi șterși cu un prosop pentru a nu fi uzi) se înmoaie în aluat, având grijă să nu se acopere cozile. Apoi puneți cu grijă creveții în uleiul preîncălzit și prăjiți-i timp de 2-3 minute. Se scot din ulei și se pun pe un prosop de hârtie curat. Se lasă să se răcească ușor înainte de servire.

Valori nutritive pentru patru porții:

Calorii: 368

Grăsimi: 13 g (grăsimi saturate: <1 g)

Sodiu: 693 mg

Carbohidrați: 27 g (Fibre: <1 g, Zahăr: <1 g)

Proteine: 27 g

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *