De ce au ajuns mesele copiilor atât de stresante pentru părinți / Dr. Ilinca Tranulis: „Atenția nu ar trebui să fie pe numărat lingurițe înghițite, calorii sau bifat rețete complicate”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Mesele copiilor au devenit pentru mulți părinți o sursă constantă de anxietate. Cât mănâncă? Mănâncă suficient? Refuză legumele? Primește toți nutrienții de care are nevoie? În jurul alimentației copiilor s-a construit, în ultimii ani, un întreg univers de recomandări, reguli, liste și sfaturi care îi fac pe mulți adulți să simtă că greșesc la fiecare pas.

Într-o discuție cu G4Food, Dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru specialist și consultant în lactație IBCLC, explică de ce mesele copiilor au ajuns atât de stresante pentru părinți, cum influențează presiunea de la masă relația celor mici cu hrana și de ce atenția ar trebui să fie îndreptată mai puțin către numărul de lingurițe mâncate și mai mult către semnalele reale ale copilului.

O frică moștenită: „Copilul nu mănâncă destul”

Potrivit medicului, una dintre cele mai puternice anxietăți ale părinților este teama că cei mici nu mănâncă suficient, chiar și atunci când sunt sănătoși și se dezvoltă normal.

„Avem o frică transmisă din generațiile anterioare că moare copilul de foame dacă nu mănâncă, în condițiile în care abundența hranei este la apogeu, la fel și risipa ei. Bunicii noștri nu știau mereu ce vor pune pe masă, iar părinții noștri stăteau la cozi infernale ca să cumpere un kilogram de portocale. Dar totuși generația noastră nu are aceste probleme. Însă spaima nu a trecut, subconștientul nostru ne induce această anxietate că al nostru copil nu mănâncă destul.”, a declarat dr. Ilinca Tranulis pentru G4Food.

Foto Dreamstime

De aici apare și tendința de a evalua permanent cât mănâncă un copil și de a compara porțiile lui cu cele ale altor copii.

„Arareori mamele sunt mulțumite de cum mănâncă copilul, chiar dacă de cele mai multe ori alimentația e una destul de echilibrată, iar copilul crește bine, semn că și cantitatea e potrivită.”

„Diversificarea a devenit un concurs al cantității”

În loc să urmărească semnalele propriului copil, mulți părinți ajung să își stabilească așteptările în funcție de ceea ce văd la alții.

„Setăm așteptările în funcție de dimensiunea castronului consumat de copilul vecinei, nu de semnalele propriului copil, de parcă diversificarea ar fi un concurs al cantității.”

Presiunea este amplificată și de cantitatea uriașă de informații care circulă astăzi despre alimentația copiilor. Părinții sunt expuși permanent la recomandări despre meniuri, cantități, programe și metode considerate ideale.

„Părinții sunt bombardați de informații de tot felul despre diversificare. Meniuri stricte, cantități exacte sunt recomandările de bază. Dar noi nu hrănim roboței, iar presiunea pe care o aducem la masă pentru a dovedi că suntem mame bune și putem respecta indicațiile strică relația copilului cu mâncarea.”

Când masa devine o luptă

Din dorința sinceră de a face bine, mulți părinți ajung să transforme masa într-un moment tensionat, în care obiectivul principal devine golirea farfuriei.

„Insistăm, păcălim, ținem de nas ca să deschidă gura, distragem complet atenția cu jucării sau ecrane, doar ca să golim farfuria. Ștergem excesiv la gură după fiecare picătură de mâncare ajunsă pe lângă buze, ștergem mânuțele sau le interzicem să atingă castronul, legăm copilul în scaun ca să ne asigurăm că stă până la final.”

Potrivit medicului, multe dintre aceste comportamente nu vin neapărat din convingerile părinților, ci din reguli preluate fără a fi puse sub semnul întrebării.

„Facem asta pentru că am primit niște indicații, nu le-am filtrat, ci acceptat ca atare, și pentru că am fost crescute să fim cuminți, încercăm să ne conformăm, fără să mai ținem cont de părerea noastră, cu atât mai puțin de a copilului, care ne face semn că nu îl interesează un aliment sau că la masa asta nu îi e prea foame.”

De ce ajunge dulcele să fie recompensa supremă

O altă situație frecventă apare atunci când părinții se tem că cei mici vor rămâne flămânzi și încearcă să compenseze refuzul unui aliment prin alte opțiuni mai atractive.

„Oferim un fel de mâncare sănătos inițial, dar dacă nu e acceptat sau consumat complet, aducem în meniu niște pâine, un biscuit, o prăjiturică să fim siguri că are ceva în burtă. Facem asta tot de frica de a-l lăsa nemâncat, iar eu nu vorbesc aici de cazuri extreme care chiar au nevoie să fie ajutați, ci de marea majoritate, care au crescut în greutate regulamentar și de obicei acceptă să mănânce acceptabil.”

În timp, această abordare poate influența modul în care copilul privește alimentele.

„Oferim dulcele ca premiu, crescând șansele ca mâncarea sănătoasă să fie considerată o povară, iar dulcele să fie cel râvnit.”

Căutarea hranei perfecte poate aduce și mai multă presiune

În ultimii ani, mulți părinți încearcă să ofere copiilor cele mai bune produse, cele mai curate ingrediente și cele mai sănătoase variante disponibile. Intenția este una firească, spune medicul, însă uneori această preocupare poate deveni copleșitoare.

„Primim foarte multe informații despre chimicale, îngrășăminte, soluții cu care sunt stropite fructele și legumele, medicamente și suplimente oferite animalelor pe care le vom consuma, dar și despre calitățile ieșite din comun ale câte unui aliment. Și încercăm să oferim hrana cea mai curată. Intenția este bună, dar adesea dusă la extrem, cu un consum de energie al părinților major, și o presiune pe copil să mănânce hrana procurată cu dificultate.”

Foto Dreamstime

Dincolo de toate regulile, listele și recomandările care circulă online, esențială rămâne atmosfera în care este oferită hrana.

„Eu știu că toți părinții ajung să facă lucruri exagerate din dorința de a face bine copilului, dar adesea ratăm esențialul: hrana oferită cu dragoste și plăcere, în mediu liniștit, fără presiune, cu toată familia mâncând din aceeași oală, e mai vindecătoare decât cine știe ce specialitate adusă de peste mări și țări.”

Relația copilului cu mâncarea începe mult mai devreme decât credem

Pentru Dr. Ilinca Tranulis, adevărata miză nu este cantitatea de hrană consumată la o anumită masă, ci relația pe care copilul o dezvoltă cu mâncarea pe termen lung.

„Încă de la primele înghițituri de hrană, inițial lapte, apoi hrană solidă, atenția ar trebui să fie pe relația puiului nostru cu mâncarea, nu pe numărat lingurițe înghițite, calorii sau bifat rețete complicate.”

Iar această relație începe, de multe ori, cu felul în care adulții se raportează la propria alimentație și la propriile experiențe din copilărie.

„Începi prin a analiza ce înseamnă mâncarea pentru tine, cum erau mesele la tine acasă când erai mică sau mic, cum îți dorești să fie cu copilul tău. Vezi ce și când mănânci, dacă ești atentă la corp și te oprești când ești sătulă sau termini tot din farfurie. Dacă ești atentă la senzațiile oferite de un fel de mâncare sau contează doar să potolești foamea. Vei afla astfel lucruri ce îți pot fi de folos când îți hrănești cu dragoste micuțul!”

Foto Arhiva personala