De la comerț cu pește la salvarea sturionilor, un pas mic cu efecte majore / Producător român de caviar: „Când am început să investim în reproducere nu ne-am gândit neapărat să ajungem să comercializăm caviar. Am pornit cu un proiect de mediu, să facem puiet și să populăm în diferite faze de dezvoltare”

A fost prima companie din mediul privat din România care a investit în reproducerea sturionilor, specie aflată pe cale de dispariție la acea vreme. Dar drumul companiei Danube Caviar a început din comerț, nu din acvacultură sau cercetare.

În 1993, Marilena Maereanu, managerul companiei, administra magazine de pește și fructe de mare în București, adresate unui public select. Printre produsele oferite se afla și caviarul provenit de la sturioni sălbatici din Dunăre. La acel moment, cererea era ridicată, mai ales din partea străinilor care vizitau România. „A mers bine, a pornit și a mers bine vânzarea”, își amintește managerul companiei. Caviarul pe care îl vindea însă provenea de la distribuitori care îl recoltau de la sturioni sălbatici din Dunăre. Conștientizarea impactului asupra biodiversității a dus la abandonarea acestui model. „Nu știam la momentul acela prea multe despre sturioni, dar am învățat treptat. Mergând la târguri internaționale și participând la workshop-uri pentru protecție a sturionilor, am înțeles că sunt pe cale de dispariție și că era rău să încurajăm comercializarea caviarului care provenea prin sacrificarea peștilor sălbatici din Dunăre”, își amintește acum managerul companiei.

Astfel, a trecut la pasul următor, acela de a investi în producerea de caviar, respectiv reproducția sturionilor în acvacultură.

În 1997, compania a început un parteneriat cu un institut de cercetare din Germania, axat pe reproducerea și creșterea sturionilor în acvacultură. Investiția, prima din țară în mediul privat, a debutat în 1998 și s-a concretizat câțiva ani mai târziu, prin 2003, cu prima reproducere de păstrugă. Provocarea majoră a venit însă odată cu încercarea de reproducere a morunului. „Partenerii din Germania ne-au provocat să încercăm să reproducem morunul – Huso huso – care este cel mai mare dintre sturioni și destul de greu de capturat și de reprodus în captivitate”, explică ea.

Certificarea bio, reguli stricte și producție limitată

Un element definitoriu pentru companie este certificarea organică. „Suntem a doua firmă certificată bio din Europa”, afirmă managerul. Această certificare presupune reguli stricte privind densitatea peștilor, tratamentele și procesarea. Compania nu utilizează hormoni sau antibiotice, practici comune în fermele intensive. „Suntem condiționați de normele de certificare să nu punem mai mult de o anumită densitate, asta însemnând undeva la 10% din densitatea care poate să fie folosită în sistemele intensive.” „Există tehnologii prin care femelele se injectează cu hormoni și se mulg și sunt o serie de alte etape pentru a le prepara, dar acolo vorbim de un produs încărcat cu hormoni, super încărcat cu hormoni. După care femelele sunt injectate cu antibiotic, după mulgere, pentru că altfel ar risca să facă infecții. Aici e marea diferență”, mai explică ea despre modul de lucru în fermele intensive.

Procedurile înainte de recoltare includ post alimentar de câteva săptămâni și menținerea peștilor în apă curată, foarte bine oxigenată. „Avem niște proceduri de purificare a apei pe care o folosim înainte de recoltare. Un post, un fasting intens de câteva săptămâni, poate chiar o lună, dublat de menținerea peștilor în apă curată, apă de foraj foarte bine oxigenată, elimină orice gust, grăsimi inadecvate sau concentrația foarte mare în grăsimi și crește foarte mult calitatea caviarului, dar și perioada de valabilitate. Chiar dacă el nu primește alt conservant decât sare, faptul că eliminăm prin postul acela mare parte din grăsimi face ca produsul să aibă o expunere la oxidare mai mică, mult mai mică”, mai explică Maereanu.

Consecința directă este o calitate superioară, dar și o producție redusă.

Export global, cantități mici

Proiectul inițial nu a fost gândit inițial ca unul comercial. „Nu ne-am gândit neapărat să ajungem să comercializăm caviar”, spune managerul. Scopul principal a fost reproducerea și popularea Dunării cu puiet de sturioni. Compania s-a implicat în proiecte finanțate inițial de stat (finanțare care a durat doar trei ani) și, ulterior, în cercetare academică, inclusiv prin colaborări cu universități din Galați și București. Rezultatele sunt vizibile. „Am completat populația de puiet din Dunăre cu sute de mii de exemplare”, afirmă Maereanu. Monitorizările ulterioare arată că o parte dintre sturioni au ajuns la maturitate și se întorc pentru reproducere. „Rezultatele sunt încurajatoare.”

Compania exportă în Europa, Statele Unite, Asia și Orientul Mijlociu, însă cea mai mare parte rămâne în țară. „Avem o producție mică, dar o calitate deosebită”, spune managerul. Producția anuală este de aproximativ 200–300 de kilograme, ceea ce scoate compania din competiția cu marii producători. „Nu ne-am propus să facem o competiție cu marii producători”, completează ea.

În prezent, compania vinde preponderent pe piața internă. „Undeva la 60–70% piață internă, 30–40% export”, precizează Maereanu, iar extinderea capacității nu este un obiectiv. Limitarea producției rămâne o consecință directă a regulilor stricte și a filosofiei de conservare.

Protejarea speciei, mai importantă decât vânzarea

Pentru companie, caviarul nu este doar un produs de lux. Este rezultatul unei schimbări de mentalitate, în care protejarea unei specii pe cale de dispariție a devenit mai importantă decât profitul.

Mai trebuie spus că investițiile au durat cel puțin opt ani până când au început să facă profit, deoarece păstruga, specia care ajunge la maturitate cel mai repede, are nevoie de 8-9 ani pentru asta. Nisetrul are nevoie de 13-15 ani, iar morunul ajunge la maturitate între 19 și 23 de ani, mai afirmă managerul companiei. „Noi acum avem o bază genetică foarte bună. Avem o ferma de la Horia – Tulcea, cu exemplare mature din toate speciile native și putem să reproducem orice specie și să avem și biodiversitate și, fiind obținute din exemplare sălbatice din Dunăre, avem dreptul și să populăm cu puiet Dunărea”, mai explică ea.

Puietul trebuie să fie eligibil pentru a fi pus în Dunăre, pentru că exemplare aduse din alte zone ar putea afecta populația autohtonă.

Caviarul certificat are prețuri ce ajung de la 360 de lei (30 de grame) până la 1.500 de lei pentru 100 de grame, fiind considerat un produs de lux. Icrele au însă prețuri mult mai accesibile.

Criza sturionilor din anii ’90

Sturionii au fost pe cale de dispariție în România în anii ’90, iar situația lor a devenit critică în acea perioadă. După 1990, presiunea asupra sturionilor din Dunăre a crescut dramatic. Principalele cauze au fost pescuitul excesiv, în special pentru caviar, lipsa unui control real asupra capturilor, braconajul, degradarea habitatelor, precum și barajele construite pe Dunăre, care au blocat rutele naturale de migrație.

În prezent, toate speciile de sturioni din România sunt strict protejate. Caviarul poate fi comercializat doar dacă provine din acvacultură, din ferme autorizate, cu trasabilitate și etichetare clară.

Situația a început să se îmbunătățească datorită acestor programe de reproducere în acvacultură, repopulare controlată, monitorizare științifică, acțiuni care au dus la primele semne de revenire, mai ales pentru exemplarele tinere. Totuși, sturionii sunt pești cu maturitate foarte târzie. Unele specii ajung la maturitate abia după 15–20 de ani.