foto: pixabay.com
Istoria plantațiilor de kiwi din Italia este o poveste de manual, despre cum poate fi adaptată o plantă sau un copac într-un alt tip de climat. Culturile de kiwi în Italia reprezintă de facto un caz unic de succes agricol în Europa. Și cum e momentul când fructele de kiwi sunt culese și depozitate în locuri răcoroase și uscate, acest arbust fructifer și felul în care a debarcat pentru prima dată în Europa merită o privire mai detaliată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Kiwi-ul (Actinidia deliciosa) este un arbust originar din China, însă Noua Zeelandă a fost cea care a selectat varietățile comerciale care s-au răspândit apoi în întreaga lume.
Începuturile producției de kiwi în Italia
În Italia, primii copaci de kiwi-ul a ajuns la sfârșitul anilor ’60, iar primele încercări de a-i cultiva au fost făcute în zona de nord, mai exact în regiunile Piemonte și Veneto. Clima temperată și umedă a anumitor regiuni s-a dovedit surprinzător de favorabilă, mai ales pentru soiul „Hayward”, cu fructe mari și pulpă verde intensă.
Ulterior, primele plantații experimentale ale acelor ani au și-au găsit condiții propice în provinciile Udine, în nord, și Latina, lângă Roma. Apoi, primele succese comerciale aparțin regiunilor Lazio, Roma, și Veneto, Veneția. Pentru ca apoi în anii ’80, frucntele de kiwi să devină una dintre cele mai profitabile culturi din Italia. Mai profitabile decât vița-de-vie, piersicul, mărul, și adaptându-se bine la soluri și climate din cele mai variate.
Punctul culminant în ascensiunea acestei culturi aveau apoi să fie anii ’90, Italia devine primul producător mondial de kiwi după Noua Zeelandă, uneori depășind-o chiar.
Odată cu creșterea concurenței globale și apariția, inevitabil, a problemelor fitosanitare, Italia a început să și creeze soiuri noi:
-
Kiwi galben (Actinidia chinensis) – mai dulce și mai aromat, introdus la începutul anilor 2000.
-
Kiwi roșu – noi soiuri selectate în anii 2010.
Peste 40% din producția mondială de kiwi vine din Italia
Potrivit fruitjournal.com, în 1985 deținea 11% din producția mondială, iar în deceniul următor depășea 40%. Astăzi, produce sub 400.000 de tone anual, cu o prognoză de maximum 490.000 t până în 2027. Italia rămâne un mare exportator, cu 20% din producție vândută peste hotare și o creștere de 8% a valorii exportului în 2023. Principalele destinații: Germania, Spania, Franța, Belgia, SUA și Țările de Jos.
În timp, cercetătorii italieni, cu contribuția financiară importantă a statului, au creat și varietăți mai rezistente la frig și la boli, în special împotriva bacteriozei (Pseudomonas syringae pv. actinidiae, PSA), apărută între 2008–2010, care a devastat multe plantații, mai ales în Lazio și Piemonte.
Dealtfel, în ultimul deceniu, plantațiile italiene de kiwi s-au consfruntat cu, provocări deloc simple, legat de boli și de schimbările climatice. Însă chiar și așa, Italia rămâne printre principalii producători mondiali, alături de Noua Zeelandă, și, mai nou, Chile, Iran și Grecia. Vine din urmă cu mare viteză și China ca și cultivator de kiwi, însă imensa majoritate a producției este destinată pieței interne, nu merge la export.
Au fost introduse, în acest context, sisteme moderne de irigare și protecție, precum copertine anti-ploaie, microirigații, și se acordă o atenție tot mai mare sustenabilității și agriculturii ecologice. Mai recent, zonele de cultivare s-au extins și spre sud, în Calabria, Basilicata, Sicilia, unde clima este mai stabilă, dar și în regiuni din nordul extrem, Veneto și Friuli Venezia Giulia, care produc cantități mai mici dar de calitate mai ridicată, inclusiv pentru export.
Producția globală anuală de kiwi este estimată la 4,5 milioane de tone produse la nivelul anului 2023, sectorul căpătând o importanță strategică pentru numeroase economii agricole.
Cum se cultivă arbuștii de kiwi
Arbuștii de kiwi seamănă cu vița de vie, au nevoie de mult spațiu și de condiții specifice pentru a se dezvolta: în primul rând, trebuie instalate structuri adecvate, cum ar fi pergolele, pentru a susține dezvoltarea corespunzătoare a plantei, care poate atinge până la 12 metri înălțime când este complet dezvoltată.
Preferă solurile argiloase, bogate în materie organică și bine drenate: pentru a cultiva kiwi, solul trebuie lucrat în profunzime și îmbogățit cu gunoi de grajd bine maturat pentru a-i îmbogăți fertilitatea; pH-ul ideal al solului trebuie să fie între aproape neutru, de 6-7, deoarece kiwi nu tolerează solurile prea acide sau prea alcaline.
De asemenea, are nevoie de un climat blând și temperaturi fără extreme, ideal între 15-15 de grade Celsius, și de multă lumină solară. Solul trebuie să fie bine drenat pentru a evita îmbibarea cu apă, care poate provoca putrezirea rădăcinilor. În perioadele de secetă, plantele de kiwi necesită udare constantă dar nu în exces: irigarea prin picurare este cea mai potrivită pentru acest tip de plantă, deoarece menține solul uniform umed fără a crea îmbibare cu apă.
Kiwi au nevoie, de asemenea, de un climat foarte blând, fără căldură sau frig extrem, iar temperaturile ideale sunt între 15 și 25 de grade Celsius. Această plantă este, de asemenea, deosebit de sensibilă la înghețurile târzii, astfel încât agronomul va trebui să acorde o atenție specială protejării plantelor și mulcirii solului în lunile mai reci. Cu toate acestea, planta de kiwi are nevoie de multă lumină solară pentru a produce fructe de calitate, deci este mai bine să evitați plantarea ei în zone umbrite.
Plantarea kiwi are loc de obicei în primăvară, după ultimul îngheț, sau în toamnă, în climatele mai blânde și în perioada de repaus vegetativ. Kiwi sunt cultivați în general din butași sau plante tinere, care trebuie să beneficieze de un suport adecvat, cum ar fi o pergolă sau o plasă, fiind plante cățărătoare. De reținut și că tunderea regulată este esențială pentru a favoriza pătrunderea adecvată a luminii și a aerului. Încă un detaliu esențial: kiwi sunt plante dioice, ceea ce înseamnă că pentru producția de fructe sunt necesare atât plantele masculine, cât și cele feminine. Ca regulă generală, o plantă masculină poate poleniza până la nouă plante feminine.
