Supă de dovleci, una dintre aromele toamnei, alături de prune și gutui
Toamna a însemnat o bogăție de produse pentru mesele românilor. În acest sezon, toată lumea, de la fețele nobile și până la oamenii de rând se bucura de bucate pline de savoare. Dovleci, prune sau gutui, se regăseau toate pe lista de bucate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Unul dintre preparatele favorite ale ultimului rege al României, Mihai I, era supa de dovleac. Dar acest fruct se prepara în mult mai multe feluri, fiind unul dintre produsele agricole cultivate încă din vechime. Alături de el, au fost vreme îndelungată prezente în alimentația de pe aceste meleaguri prunele și gutuile. Și nu numai pentru consumul ca fructe sau gemuri, ci și în meniul de zi cu zi.
Prunele, o istorie milenară
Printre cei mai răspândiți și mai valoroși arbori din punct de vedere alimentar la numeroase popoare, inclusiv la români, a fost și este prunul sau perjul, cum mai este numit popular.
Pruni erau intens cultivați în zona Moldovei. Informații prețioase despre fructele din Iași și de pe întreg teritoriul Țării Moldovei a oferit călătorul străin Paul de Alep, care în anul 1654 era în trecere prin țară. Călătorul descria livezile din jurul Iașului, lăudând: „prunii cu fructe foarte gustoase, numiți inimă de porumbel, care sunt de culori și de soiuri variate”. Aceleași prune, Alep le-a văzut și în grădina mănăstirii Galata unde a remarcat: „caiși, migdali, cireși, pruni ziși inimă de porumbel”. La această mănăstire el a primit în dar mere mari, precum și prune.
O altă mențiune aparține călugărului catolic bulgar Petru Bakšić, aflat în vizită apostolică în Moldova în 1641. Astfel, el menționa la data de 8 octombrie 1641: „Am vizitat orașul Cotnari. Cât despre poame, sunt din belșug, în deosebi un anumit soiu de prune care stau pe pom până în iarnă și se găsesc nu numai aici ci în toată țara”.
Tot în același an, la 16 octombrie 1641, Bakšić a vizitat orașul Neamț, așezat la poalele munților Carpați, „într-o vale acoperită toată de pruni, meri și alți pomi care pot crește în apropierea munților”.
Informații prețioase despre uscarea prunelor aflăm din mențiunea călătorului german A. Meier care, vizitând Țara Moldovei la sfârșitul sec. al XVIII-lea, relata că, la Cetatea Albă, în livezile cu pomi fructiferi se aflau loznițe de uscat prune și mere.
Prune, ca dulciuri, dar și ca fel principal
Din prune se făceau și dulciuri și anume magiunuri. Conform unor specialiști, cele mai răspândite preparate din prune erau magiunurile de prune, mere și pere. În alimentația cotidiană a categoriilor sociale neînstărite din Țara Moldovei – țărani, orășeni, clerul de
rând, se consuma magiunul, numit în unele zone povidlă”
Tehnologia producerii magiunului era următoarea: „orice fel de fructe avute la îndemână se fierbeau până la micșorarea masei de 6-8 ori și se păstra în ulcioare de lut, uneori se adăuga miere”.
Prunele erau folosite și la prepararea unor feluri de mâncare. Ele erau utilizate fie proaspete, fie uscate ori, adesea, afumate. Chiar I.L.Caragiale povestește în schița sa „Două lozuri”, despre o mâncare de prune care se prepara în locuința unor chivuțe.
Nu mai insistăm asupra folosirii prunelor pentru prepararea de rachiuri. Țuica, în regiunea Moldovei și a Țării Românești, și palinca sunt considerate iconice în ceea ce privește alcoolurile tradiționale românești…
În perioada interbelică, România era unul dintre cei mai mari producători de prune din Europa, având mii de hectare plantate cu acest arbore. După al Doilea Război Mondial, în timpul regimului comunist, producția a fost consolidată și industrializată. România a devenit un exportator major, în special de țuică și prune uscate.
În prezent, țara noastră continuă să fie un producător important de prune, cu o producție anuală de aproximativ 700.000 de tone, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în 2022.
Dovleacul, încă un american care a făcut istorie în România
Dovleacul a început să fie cultivat în America încă de acum 7.000 de ani. Băștinașii îl foloseau într-o multitudine de variante, atât pentru alimentație, cât și în alte scopuri.
În țara noastră, însă, a pătruns abia în secolul XVIII. Mai întâi în Transilvania, apoi și în Țara Românească și Moldova a fost repede adoptat de localnici. Versatilitatea sa în cultură a făcut să se răspândească rapid.
Inițial era folosit mai mult pentru hrana animalelor. Apoi, întâi fermierii și, mai târziu, cei din clasele de sus i-au descoperit savoarea.
Grație faptului că este ușor de păstrat timp îndelungat, dovleacul a devenit un aliment foarte apreciat în timpul iernii.
La început se consume ca atare, copt și îndulcit cu miere. Apoi a devenit un ingredient foarte apreciat pentru plăcinte. Ulterior a fost folosit și pentru prepararea unor foarte apreciate supe.
De asemenea, trebuie să amintim că anumite specii de dovleci, atunci când sunt încă nedezvoltate – în stadiul de dovlecei – sunt folosite într-o multitudine de preparate.
Deci, iată încă un alt fruct venit din îndepărtata Americă care a făcut istorie și în România…
Asta ca să nu mai vorbim despre semințele sale, prăjite, care la capitolul „bomboane agricole” fac o concurență acerbă celor de floarea soarelui.
Gutuile, parfum și rafinament
Gutuile sunt unul dintre cele mai parfumate fructe ale toamnei. Culese târziu, ele se coc, adesea, la ferestrele din gospodăriile tradiționale, până târziu după Crăciun.
Aceste fructe delicate au o istorie milenară pe plaiurile noastre. Sunt folosite atât în bucătărie, cât și în ritualuri mai mult sau mai puțin magice. În cadrul ceremoniilor de nuntă din anumite zone, gutuile sunt oferite ca daruri pentru a simboliza bogăția și prosperitatea în viața căsătoriților.
În bucătărie, gutuia este folosită într-o multitudine de forme. Ea poate fi consumată ca atare sau îndulcită cu miere sau, mai modern, cu zahăr.
Este folosită la marmelade și compot sau poate fi coaptă în cuptor. Puternica ei aromă o face să fie un bun complement pentru unele prăjituri. Conținutul ei nutritiv este mic, având totuși vitamine și minerale: potasiu și vitamina C. Conține importante cantități de fibră, are proprietăți dezinfectante și favorizează eliminarea acidului uric. Ceaiul din frunze uscate este adjuvant în caz de insuficiență cardiacă și în bolile de ficat.
În bucătăria tradițională românească, mâncarea de gutui are un loc aparte. Poate fi preparată cu miere sau cu zahăr caramelizat. Era un produs foarte apreciat odinioară, la mesele de sărbătoare. Putea însoți fripturile sau, în zile de post, se servea ca atare. Este un preparat la fel de savuros, indiferent dacă este servit cald sau rece.
Desigur, și preparatele alcoolice din gutui au fost și au rămas foarte apreciate, indiferent dacă sunt obținute prin macerare sau prin distilare.
