FOTO – VIDEO I Aprovizionarea de toamnă aduce oamenii la piață. Pucheni, târgul de la marginea Bucureștiului, care nu se închide niciodată. „Se ajunge foarte ușor aici și e mai comod decât la piață, iar prețurile sunt la jumătate”

Târgul Pucheni a devenit zilele acestea un adevărat loc de pelerinaj. Aflat undeva la marginea Sectorului 5 al Capitalei, atrage ca un magnet mii de oameni, zilnic. Și nu doar pe timpul zilei, ci și noaptea. Acolo se întâlnesc producătorii de legume și fructe cu cei care vând în piețe și, uneori, cu consumatorii.

Cum e cu prețurile și cu socotelile

De obicei, majoritatea cumpărătorilor de la Târgul Pucheni sunt cei care vând legume și fructe în piețele bucureștene. În această perioadă, însă, apar și o grămadă de simpli cetățeni, care își fac aprovizionarea de toamnă. Prețurile bune îi atrag ca un magnet.

În târg se adună producători din toată zona de sud a țării, care vin cu marfa lor spre a o oferi bucureștenilor. În funcție de cât de multă marfă au și de cum le este norocul, rămân mai mult sau mai puțin în piață. Unii dintre ei stau chiar și câte patru – cinci zile până reușesc să termine marfa. Alții, mai norocoși, „scapă” din prima zi.

„Cum îți e norocul”, spune unul dintre ei. Apoi, tot el adaugă: „Dar știți cum e: norocul și-l mai face și omul. Dacă mai lași la preț, te înțelegi cu cumpărătorii, atunci sigur că dai marfa mai repede. Dar nici nu mai câștigi la fel…”.

Alt producător intervine: „ Și cu câștigul ăsta: dacă socotești și cât te costă să mai stai o zi sau două la București, mai bine mai lași ceva la preț și tot acolo ajungi. Bașca nu mai stai în târg, în ploaie și în frig!”.

Prețurile de la Pucheni sunt la jumătate față de cele de pe tarabe

În târg este o abundență de produse. Încă de la intrare te întâmpină mașinile încărcate cu struguri. Ceasla, muscat – ottonel, fetească, hamburg, tămâios și orice alt soi se găsește aici. Unitatea de ambalare este sacul. Iar prețul variază între trei și 4,5 lei/kg. Bineînțeles că totul e negociabil. Iar pentru doritori, se poate asigura chiar și transportul. Majoritatea producătorilor vin din zona Vrancei sau a Buzăului.

Pentru amatori se găsesc și struguri din import, din Grecia. 10 lei/kg, „fără sâmburi”, după cum spune negustorul. Cantitatea minimă – o lădiță (aproximativ 12 kg). Frumoși, aurii, cu boabe mari, atrag privirile de departe.

Și pepenii sunt încă prezenți. 2 lei/kg cei verzi și 4 lei/kg cei galbeni. Producătorii vin din Dolj, Teleorman și Ialomița. „Cred că sunt cam ultimii din anul ăsta”, i-am ispitit la vorbă. „Da de unde! Mai am încă o grămadă pe câmp”, mi-a spus unul dintre ei. Venea din Gheorghe Doja (Ialomița). În localitate există și două cooperative axate mai ales pe producția de pepeni, dar el nu face parte din nici una. „Am pământ destul și mai bine îmi fac eu treaba mea, cu socoteala mea”, a considerat el.

Merele și perele sunt la ele acasă. Zeci de producători își expun produsele. Fructele provin din tot sudul țării. Iar prețurile variază și ele, în funcție de soi și calitate. Pornesc de la 2 lei/kg și pot ajungă, pentru niște pere jambon parcă pictate, la 10 lei/kg.

„Se simte când cumperi mai mult!”

Pe o altă alee a târgului se vând legumele proaspete. O simfonie de culori bucură ochii trecătorilor. Doar că mașinile cumpărătorilor circulă, care aglomerează târgul, nu te lasă să te bucuri pe de-a întregul de spectacol.

Morcovi, țelină, pătrunjel, păstârnac, hrean, sfeclă și alte rădăcinoase se înșiră pe tarabele improvizate sau direct pe caldarâm. Printre ele se văd lăzile cu tomate, vinete și, savant împletite, funiile cu ceapă și usturoi.

Munți de varză sunt presărați din loc în loc. Nici conopida nu lipsește. Doar 4 lei/kg. Apoi vin la rând sacii cu gogonele, castraveciorii, ardeii – grași, kapia sau gogoșari – numai bune de pus la murat sau în zacuscă.

Această zonă este mai aglomerată decât restul târgului. Sute de oameni se înghesuie aici. Unii au venit cu sacoșele, alții cu cărucioarele, dar cei mai mulți cu mașinile. Negociază prețul, aleg marfa, mai negociază odată, apoi trag mașina lângă precupeț și umplu portbagajul.

„Se ajunge foarte ușor aici și e mai comod decât la piață. Cât de prețuri, vedeți și dumneavoastră, sunt pe jumătate. Când cumperi un kilogram sau două, pentru mâncare, poate nu contează. Dar acum, când am luat 25 de kilograme de gogonele, zece de vinete, nu mai spun de câți gogoșari și ardei mai avem de luat, bașca vreo 20 de kilograme de ceapă, se simte diferența la bani”, îmi explică o doamnă al cărei soț încarcă din greu legume într-o Dacia Logan.

Pucheni, locul mereu deschis

„Aici nu se închide niciodată!”, îmi spune, cu un soi de mândrie, un agent de pază. El îmi destăinuie și că, de obicei, cea mai aglomerată perioadă este seara. „Atunci vin foarte mulți să cumpere, ca să ducă la piață. Urcă marfa în mașină, iar dimineață se duc cu ea direct la tarabe, când se deschid piețele”, povestește el.

Când îi spun că, din ce știam, samsarii vin în zori, zâmbește: „Asta era o dată. Acum vin și ei seara, apoi se duc acasă, ca oamenii, să doarmă în patul lor. Că și așa le ajunge cât stau toată ziua în piață”.

Pentru interlocutorul meu, aceeași regulă nu se aplică și producătorilor care își vând marfa la Pucheni. „Ei vin de trei – patru ori pe an și stau câte două, trei zile. Nu vin în fiecare zi. E altă treabă!”

Indiferent că e sau nu altă treabă, târgul Pucheni este deschis non-stop, șapte zile din șapte, 365 de zile pe an. Și în toate aceste zile clienții, mari sau mici, vin în târg. Iar atunci când producătorii autohtoni sunt mai puțini, apar importatorii. Căci în acest târg se vând și legume și fructe din import, mai ales iarna.