Fermierii croaţi trebuie să sacrifice aproape 12.000 de porci, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană la fermele din estul ţării, au anunţat marţi autorităţile de la Zagreb, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Pesta porcină africană, care este inofensivă pentru oameni, dar extrem de contagioasă şi mortală la porci, a fost identificată pentru prima dată la patru ferme din cantonul Osijek-Baranja, inclusiv la o fermă mare din Sokolovac unde sunt crescuţi aproape 10.000 de porci şi la o alta cu 1.600 de porci.
După o supraveghere la 400 de ferme din regiunea estică, au fost identificate nereguli în măsurile de protecţie necesare la 104 dintre acestea, a declarat inspectorul şef Andrija Mikulic.
Boala, care s-a răspândit din Africa în Europa şi Asia, a ucis sute de milioane de porci, afectând pieţele globale de carne.
Ministrul croat al Agriculturii, David Vlajcic, a declarat că organismele de protecţie civilă, poliţia, medicii veterinari şi comunităţile locale din două cantoane estice lucrează împreună pentru a preveni răspândirea bolii în alte părţi ale ţării.
Vlajcic a adăugat că poliţia controlează transportul rutier şi frontierele de stat cu Serbia şi Bosnia-Herţegovina, unde au fost detectate cazuri de pestă porcină. El a dat vina pe comerţul ilegal cu porci şi mistreţi pentru apariţia focarului, adăugând că asociaţiile de vânători au primit ordin să “elimine” mistreţii.
Croaţia s-a mai confruntat cu un focar de pestă porcină africană şi în 2023, însă acesta a fost unul mai puţin grav. Începând din 2023, Croaţia a pierdut 41.000 de porci din cauza pestei porcine africane, ajungând la peste 50.000 după măsura luată acum, cifră ce reprezintă aproximativ 5% din numărul de porci din fermele croate.