Tractoarele autonome, fără conducător: Ce caracteristici au, ce avantaje oferă și cât costă

agxeed agbot, robotti, tractoare, tractoare autonome

Vehiculele autonome sunt considerate viitorul în agricultură. Când vine vorba de astfel de tractoare, există două tipuri: vehicule convenționale care pot funcționa și în mod autonom sau roboți agricoli care nu mai au cabină pentru conducător.

Din punct de vedere mecanic, construcția unui tractor complet autonom este o treabă relativ simplă. Producătorul alege un sistem de propulsie potrivit pentru sarcinile prevăzute pentru vehicul, decide între șenile sau roți și construiește un șasiu care să găzduiască toate aceste elemente, transmite publicația Farmers Weekly. Nu este nevoie ca producătorul să își facă griji cu privire la construirea unei cabine cu comenzi bine dispuse, aer condiționat, materiale de amortizare a zgomotului și o vizibilitate excelentă, deoarece nimeni nu îl va conduce – cel puțin nu de la bord.

Pe de altă parte, însă, aceste vehicule folosesc tehnologii foarte avansate, iar adevărata provocare este aceea de a încorpora în ele senzori și camere, Lidar, sistem de ghidare prin satelit și toate celelalte tehnologii necesare pentru a-i oferi autonomie tractorului, într-un mod care să reziste la rigorile muncii pe teren, furnizând în același timp un flux de date operaționale. Mai mult, este necesar un sistem de siguranță care să evite accidentele. În cazul în care o persoană este accidentată sau ucisă de un astfel de robot lucrurile sunt complicate din punct de vedere legal.

Vezi detalii

Așadar, pilonii oricărui proiect de vehicul agricol autonom sunt autorii de software și inginerii electroniști care pot face ca totul să funcționeze eficient și fiabil. Ei sunt cei care dezvoltă o platformă digitală pentru planificarea sarcinilor mașinii și aplicația care permite monitorizarea de la distanță, 24 de ore din 24, a vehiculului prin intermediul unui dispozitiv mobil.

Astfel de utilaje pot fi utilizate pentru a rezolva două probleme majore din agricultură: lipsa tot mai mare de operatori calificați și necesitatea de a proteja solurile prin utilizarea unor utilaje mai mici și mai ușoare, care să asigure productivitatea prin ore de lucru mai lungi. Mai mult, ele reduc suprafața terenului necultivat de la capătul rândului.

Citește și: Inteligența artificială intră în agricultura locală, cu rezultate concrete: mâncare mai sănătoasă, producție mai mare și albine protejate / În România soluțiile IA sunt utilizate de fermele medii și mari, cu manageri tineri

Vă prezentăm, mai jos, două companii care produc astfel de tractoare autonome.

AgXeed cu seria AgBot

tractoare, tractoare autonome, agxeed agbot, robotti
AgBot 2.055W4 (Sursa foto: AgXeed)

În gama AgBot există trei tractoare autonome: un model cu șenile de 156 CP, altul cu patru roți de 75 CP și un vehicul îngust cu trei roți. Aceste tractoare sunt disponibile și pe piața din România.

Toate au în comun un sistem de propulsie diesel-electric Deutz (motorul acționează un generator integrat care furnizează energie pentru motoarele electrice).

AgBot 5.115T2 pe șenile este dotat cu un rezervor de combustibil de 350 de litri. Sunt disponibile numeroase combinații de lățimi ale șenilei, de la 300 mm la 910 mm, și distanțe reglabile între șenile (1,90 m – 3,20 m), pentru a se adapta la diferite culturi și sisteme de cultivare. Acest model costă aproximativ 340 de mii de dolari, potrivit Future Farming, și poate folosi unelte agricole în față și în spate.

AgBot 2.055W3 (275.000 de dolari) „trike” este construit în principal pentru a fi folosit în livezi și podgorii – poate fi configurat cu o lățime de doar 1,38 m.

Modelul AgBot 2.055W4 cu patru roți, cu preț de aproximativ 200.000 de dolari, este o soluție autonomă pentru agricultură și horticultură. Acesta poate folosi anvelope cu lățimi cuprinse între 270 mm și 710 mm.

Agrointelli cu modelele Robotti

Sursa foto: Agrointelli

Transportorul de unelte Robotti al producătorului danez Agrointelli poate folosi mai multe echipamente agricole, precum diferite tipuri de semănătoare sau grape.

Există două versiuni ale vehiculului. Robotti LR a fost proiectat pentru operațiuni ușoare, fiind propulsat de un singur motor diesel Kubota de 72 CP, cu combustibil suficient pentru până la 60 de ore de funcționare non-stop. La acest model prețurile încep de la 190.000 de dolari.

Versiunea Robotti 150D (începe de la 200.000 de dolari) este gândită pentru sarcini mai solicitante și are două motoare care pot dezvolta un total de 144 CP atunci când este necesar.

Ambele versiuni au un ampatament scurt, de doar 1,55 m și lățimi ale căii de rulare cuprinse între 1,8 m și 3,65 m. Ele rulează cu anvelope 320/65 R16 ca standard, dar poate fi folosită și opțiunea mai îngustă 260/70 R16.

Vehiculele au o viteză de 5 km/h atunci când lucrează și maximă de 10 km/h.

Agrointelli spune că a furnizat peste 50 de exemplare către ferme din numeroase țări.

Citește și: Fermierii olandezi se bazează pe acest robot de 185.000 de euro, cu inteligență artificială, pentru a elimina lalelele bolnave / Omul căruia i-a luat locul, despre vehicul: „E fantastic”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *