Colaj foto: G4Food/ pixnio.com
Într-un colț liniștit al Zaragozei, există un loc ce te trimite înapoi acasă. Cofetăria Dulce Paladar, locul unde Agnita Stoica, cofetar originar din Moldova, îmbină gusturile copilăriei românești cu arome îndrăgite de spanioli.
Mirosul te întâmpină primul. Cozonacul proaspăt scos din cuptor, umplut cu nucă și cacao se amestecă cu mirosul de rom al savarinelor însiropate. Este genul de aromă care nu doar că îți stârnește pofta, dar îți răscolește amintiri: masa de Paște la bunici, serile cu familia, fuga la cofetăria din cartier cu gașca.
Savarina se pretează perfect pentru un desert fusion
„Am încercat deja și a mers”, povestește Agnita zâmbind. „Am făcut savarină cu ganache de ciocolată albă în loc de frișcă – combinația e superbă.” Ideea a venit din dorința de a adapta un desert românesc clasic la gusturile spaniolilor, obișnuiți cu creme mai dense și mai intense la nivel de dulceață. Ganache-ul de ciocolată albă aduce un plus de finețe și o textură catifelată, păstrând totodată spiritul savarinei: blatul pufos, însiroparea generoasă, echilibrul perfect între dulce și aromă.
Această reinterpretare este exemplul perfect al întâlnirii dintre două culturi culinare (chiar mai multe, având în vedere că savaina este revendicată și de francezi și de italieni, ca baba ron). În timp ce savarina rămâne fidelă originilor sale, ingredientele și prezentarea îi dau un aer cosmopolit, gata să fie așezată lângă un cortado (cafea mică, un fel de espresso) spaniol sau, de ce nu, alături de un pahar de cava rece.
Papanașii nu lasă loc de interpretări
Dacă în cazul savarinei Agnita a fost deschisă la experiment, papanașii rămân pentru ea un bastion al autenticității. „Nu cred că ar merge să-i combin cu cremele deserturilor de aici”, spune hotărât. În viziunea ei, papanașul trebuie să rămână cu smântână și dulceață de vișine – combinația clasică, irezistibilă prin contrastul dintre aluatul cald, smântânii rece și grasă și dulceața ușor acrișoară a vișinelor.
În cultura gastronomică spaniolă, deserturile se bazează adesea pe creme, flanuri sau aluaturi prăjite (precum churros), dar papanașul, cu structura lui densă și aromele familiare, cere să fie degustat exact așa cum îl știm.
Cozonacul și Rosconul de Reyes – rude îndepărtate
Cozonacul românesc, nelipsit de sărbători, are în Spania un „văr” mai puțin dens, dar la fel de festiv: Roscón de Reyes. Ambele au rolul de a aduce familia la masă și de a marca momente speciale. În timp ce cozonacul mizează pe umpluturi bogate de nucă, cacao sau mac, Roscón-ul vine cu un parfum puternic de citrice, frișcă sau cremă de vanilie, decorat cu fructe confiate.
În cofetăria Agnitei, cozonacul a stârnit curiozitate printre localnici. Mulți îl asociază cu panettone italian, dar sunt surprinși de aroma intensă și textura consistentă. Așa, încet-încet, cozonacul își face loc printre tradițiile dulci ale Zaragozei.
Întâlnirea culturală la nivel de desert
Deserturile nu sunt doar despre zahăr și făină. Ele sunt povești, amintiri, emoții. În timp ce churros-ul cu ciocolată groasă amintește spaniolilor de diminețile târzii de duminică, o bucățică de prăjitură Albă-ca-Zăpada îi poate transporta pe români direct în bucătăria mamei.
La Dulce Paladar, aceste două lumi nu se exclud, ci se completează. Un client spaniol poate gusta o savarină alături de cafeaua lui obișnuită, iar un român din Zaragoza poate savura o magdalenă dacă în ziua respectivă n-are poftă de o felie de cozonac.
Pe viitor poate vor veni și alte reinterpretări ale deserturilor românești. Mai ales că și Agnitei îi plac plăcintele, moldovenești, poale în brâu și spaniolii au multe prăjituri cu foietaj și creme. Poate (de ce nu?) chiar și o variantă de amandine cu cremă de portocală. Totul, însă, păstrând respectul pentru rețetele de acasă.
„Desertul e o punte”, spune Agnita. „Fie că ești din România sau din Spania, îți aduce aceeași bucurie. Eu vreau doar să fac ca această legătură să fie gustoasă.”
Montaj video: Sergiu Ioana.
