Foto: G4Food
În Alcañiz, un mic oraș din regiunea Aragon, Spania, două românce lucrează de mult timp într-un restaurant tipic aragonez. Alexandra și Claudia, sunt chelnerițe aici și își împart viața între mese pline de tapas și paella și sarmalele de acasă. Într-un spațiu care, deși pare sută la sută spaniol, este manageriat de un român, fetele asigură, cum spun ele „partea vizibilă” – relația directă cu clienții.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De la barul din România la restaurantul tradițional din Aragon
Experiența Claudiei în domeniu a început în România, dar nu în cel mai promițător context: „Am lucrat o perioadă scurtă într-un bar-disco, ceva total diferit față de ce fac acum. Nu a fost o experiență reușită. Așa am decis să plec în Spania.” A urmat un traseu cunoscut pentru mulți români din diaspora: „Am început de jos, cu curățenie, apoi am ajuns în sală, bucătărie… Acum pot lucra oriunde. Am experiență completă.”
Claudia a venit în Spania de tânără și, asemenea Alexandrei, s-a adaptat treptat. Astăzi, amândouă gestionează cu naturalețe serviciul într-un restaurant spaniol autentic, dar se simt acasă în Aragon, unde trăiesc de peste 20 de ani.
Între două lumi culinare
Întrebate despre ce gătesc acasă, cele două recunosc că gastronomia românească rămâne prezentă în viața lor, deși influențele spaniole sunt inevitabile. „Facem mult românește. O tocăniță bună, o ciorbă. Dar și o paella din când în când, de ce nu?”.
Deserturile însă rămân ancorate în tradiție: cozonaci, prăjituri cu cremă, clasicele foi cu miere – toate sunt la mare căutare, mai ales în sărbători. „Ceva, ceva tot rămâne din bucătăria românească. Nu poți uita gustul de acasă”, adaugă Claudia.
Restaurantele românilor – integrate cu gastronomia locală
Deși restaurantul în care lucrează Alexandra și Claudia oferă meniu 100% aragonez, proprietarul este român – un exemplu elocvent de integrare prin afaceri și gastronomie. Românii care lucrează în restaurante din Spania nu sunt doar forță de muncă; mulți devin antreprenori, manageri, influenceri culinari sau furnizori locali.
Alexandra menționează și prezența altor români în zonă implicați în agricultură sau gastronomie, chiar dacă nu sunt mereu vizibili în prim-plan: „Suntem mulți, și fiecare își vede de treabă. Unii cu mici afaceri, alții în brutării, în piețe sau la evenimente.”
Viața de chelner în Spania vs. România
Dincolo de satisfacția muncii, apare inevitabil întrebarea: cum e viața de chelner în Spania față de România?
În Spania, salariile pentru un ospătar variază în funcție de zonă și experiență, dar media este în jur de 1.300–1.500 euro net/lună, cu posibilitatea de bacșiș în locații turistice. Contracte de muncă sunt pe termen lung în general în special pentru lucrătorii cu experiență și pregătire, programul reglementat prin lege și se plătesc contribuții sociale corecte.
Prin comparație, în România, salariul mediu net pentru un ospătar este în jur de 2.500–3.000 lei (aprox. 500–600 euro), de multe ori suplimentat din bacșișuri. Cu toate acestea, contractele sunt adesea part-time, iar instabilitatea sezonieră e o realitate.
Pentru Alexandra și Claudia, diferența nu e doar financiară: „Aici e mai mult respect pentru meserie. Te poți susține din munca ta. În România, era greu să te întreții doar ca ospătar.”
„Ne simțim acasă aici”
După mai bine de două decenii în Spania, cele două spun cu sinceritate că Alcañiz e acasă. Româncele din restaurant nu sunt doar chelnerițe – sunt pregătite în domeniul Horeca, în multiple activități și își pot găsi locul oricând în orice activitate din această zonă.
În același timp, chiar dacă nu își propun, Alexandra și Claudia sunt imaginea unei diaspore care nu doar muncește, ci construiește punți între culturi, cu fiecare farfurie pe care o servesc în îrestaurant sau o prepara acasă.
Proiectul este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.
