66.000 de ouă, puse sub sechestru de DSVSA Vaslui înainte de Paște. Autoritățile avertizează asupra produselor cu proveniență incertă

66.000 de ouă, puse sub sechestru de DSVSA Vaslui înainte de Paște. Autoritățile avertizează asupra produselor cu proveniență incertă
Foto: Dreamstime/Barmalini

Un camion încărcat cu aproximativ 66.000 de ouă de proveniență necunoscută a fost sechestrat de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, în contextul intensificării controalelor din perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

Transportul a fost identificat într-o stație de sortare din zona Bârladului, însă autoritățile nu au putut stabili, până în acest moment, originea și trasabilitatea produselor. O anchetă este în desfășurare.

„A fost pus sechestru un camion de ouă cu aproximativ 66.000 de ouă, desfăşurăm o anchetă în acest caz şi nu ştim exact provenienţa lor. Au fost identificate într-o staţie de sortare ouă din zona Bârladului, dar nu ştim provenienţa şi trasabilitatea ouălor. Avem la acest moment doar suspiciuni. Am găsit cozonac care a fost produs în condiţii suspecte şi insalubre şi facem cercetări, în mediul online sunt tot felul de comercianţi care nu respectă regulile privind siguranţa alimentelor, utilizează tot felul de coloranţi neautorizaţi pentru îndulcire, pentru a avea un aspect plăcut produsele, utilizează substanţe interzise de prin Ucraina, Moldova şi alte state şi de aceea nu recomandăm cetăţenilor să achiziţioneze şi să informeze de îndată serviciile sanitar-veterinare dacă identifică că se comercializează produse în locuri interzise, astfel încât să putem interveni şi să nu permitem intrarea pe piaţă a produselor care nu respectă legislaţia”, a declarat directorul DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

- articolul continuă mai jos -

Controale extinse înainte de Paște

Reprezentanții instituției anunță că verificările vor continua în perioada următoare, în special în piețe, târguri, pescării, abatoare și unități de alimentație publică. Autoritățile urmăresc depistarea transporturilor neautorizate de animale și produse de origine animală.

„În această săptămână şi în săptămâna care urmează, având vedere că va fi atât Paştele catolic cât şi cel ortodox, consumul de alimente creşte şi în special peşte, carne de miel, ouă, lapte, produse care sunt perisabile şi care necesită condiţii speciale. Vorbim de sacrificarea mieilor, de comercializare, de transport, de menţinerea lanţului frigorific. În următoarele două weekend-uri vom efectua controale comune în toate aceste obiective, în pescării, în abatoare, în zonele pieţelor agroalimentare şi pe această cale dorim să transmitem consumatorilor că nu este indicat să achiziţioneze carne de miel, ouă, brânză, lapte de la colţul străzii, carne în special pentru că poate fi carne de cal în loc de carne de vită, poate fi carne de câine în loc de carne de miel, pot exista foarte multe suspiciuni de înlocuire de specie. De asemenea, ajungerea pe piaţă a cărnii de mistreţ contaminată cu pesta porcină africană poate fi un dezastru”, a mai spus Ponea.

Amenzi și produse confiscate

În ultima săptămână, inspectorii DSVSA Vaslui au aplicat șase sancțiuni contravenționale și au confiscat aproximativ 40 de kilograme de pește.

Autoritățile reamintesc că sacrificarea mieilor se poate face și în puncte temporare autorizate, în prezența unui medic veterinar, care efectuează controalele obligatorii înainte și după sacrificare.

În același timp, comercializarea păsărilor vii în piețe rămâne restricționată, din cauza unor cazuri de gripă aviară înregistrate la nivelul județului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți