Primul concurs de vinuri din soiul autohton Fetească Regală, derulat în data de 3 iunie, de Ziua Internațională a acestui soi, și-a desemnat campionii: Fetească Regală „Liliac”, de la crama cu același nume din localitatea Batoș (Jud. Mureș) – la categoria soi pur, sec; „Motiv”, de la Crama Ceptura, din podgoria Dealu Mare (Jud. Prahova) – la categoria asamblaj (Fetească Regală și Chardonnay); Schwaben Wein, de la Cramele Recaș (Jud. Timiș) – la categoria soi pur demisec.
În plus, un premiu special a fost acordat unui vin de vinotecă, din 1969, prezentat la concurs de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Viticultură și Vinificație Pietroasa, din Dealu Mare (Jud. Buzău).
În total, 33 de vinuri înscrise de către cramele producătoare sau procurate de organizatori de pe piață au participat la evaluările făcute de cei 14 specialiști care s-au întâlnit la Corks Cozy Bar din București. Concursul a fost organizat de Asociația Winelover România și publicația Vinul.ro, iar două dintre cele patru vinuri medaliate menționate mai sus au provenit din achizițiile făcute de către organizatori – care prin numărul de probe analizate nu și-au propus să emită pretenții de exhaustivitate la nivel național în privința evaluărilor făcute asupra acestui soi.
„Dorim să atragem atenția asupra acestei valori unice a patrimoniului românesc care este Feteasca Regală; să conștientizăm opinia publică interesată – și chiar și pe cea care nu are legături cu vinul, dar pune preț pe gastronomia autohtonă – și să transmitem ceva concret și savuros despre tezaurul nostru de soiuri autohtone”, a declarat Răzvan Stoenescu, președintele Asociației non-profit Winelover România și unul dintre organizatorii competiției.
2024, Anul de Fetească: „E curată, românească”!
„Ne facem bucuroși datoria de vehicul de comunicare de nișă și de co-organizator al concursului de Fetească Regală din convingerea că vinul românesc are ceva interesant, unic, de transmis. Vinul – pe care-l vedem ca parte integrantă din gastronomia de pe actualul teritoriu al României – reprezintă o valoare identitară pentru țara noastră și vorbește pe înțelesul oricui despre geografia, clima, istoria, oamenii și obiceiurile de pe aceste meleaguri și contribuie semnificativ la conturarea așa-numitului brand de țară despre necesitatea căruia vorbim atât de mult”, a precizat Cezar Ioan, fondatorul publicației de specialitate Vinul.ro și co-organizator al concursului de Fetești Regale.
El a mai arătat că publicația pe care o conduce a lansat, la începutul acestui an, o campanie de promovare a soiurilor românești sub titulatura „Anul de Fetească / E curată, românească!”, la care au fost invitați să adere producători și distribuitori de vinuri, HoReCa și pasionați ai acestui produs.
Data de 3 iunie a fost proclamată solemn drept Ziua Internațională a Feteștii Regale în 2021, la Mediaș (zona de origine a soiului), în prezența reprezentanților autorităților locale și a membrilor corpului diplomatic străin acreditat în România, prin semnăturile a 100 de reprezentanți ai industriei producătoare și distribuitoare, ai asociațiilor de iubitori de vinuri, ai degustătorilor autorizați și asociațiilor de somelieri.
Soiul Fetească Regală, apărut în Transilvania din părinții străvechi Fetească Albă și Frâncușă în urmă cu mai puțin de un secol și jumătate, este în momentul de față cel mai plantat soi alb de struguri pentru vin din România și este vinificat de majoritatea cramelor din toate regiunile viticole ale României.
Datorită valorii sale tehnologice și calităților organoleptice, el este creditat de către specialiști cu o deosebită versatilitate, care-i permite să dea naștere la vinuri seci, demiseci, demidulci și dulci, atât liniștite de consum curent și unora apte să evolueze odată cu învechirea la sticlă, cât și unor vinuri efervescente cu calități unice.
Mai este cunoscut sub numele de Dănășană / Dăneșană / Fetească de Daneș, Kiraileanka, Galbenă de Ardeal, Koeningsast și altele, fiind în prezent cultivat și în câteva alte țări în afară de România.