De departe, anunțul zilei pentru fermieri a fost acela că ar putea cumpăra motorină cu 4 lei litru. Informația a venit chiar de la ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unui interviu acordat Agro tv.
Toate bune și frumoase, însă între dorința ministrului și realitatea zilelor noastre este cale foarte lungă!
În condițiile în care prețul motorinei a ajuns deja la 8,6 lei și nu dă semne că s-ar opri aici, cifra avansată de ministru ar însemna reducerea la mai mult decât jumătate din preț.
Ori, până acum, practic, ministrul nu a explicat cum vede posibilă această înjumătățire a prețului.
Ce a spus, concret, ministrul Florin Barbu descrie practic, o dorință și o intenție de-a sa:
„În perioada următoare, îmi doresc un alt mecanism prin care fermierii să aibă acces la motorină direct de la pompă, pentru 78 de litri/hectar declarat la APIA, la un preţ cuprins între 4 şi 4,5 lei/litru. Este un mecanism pe care l-am discutat la Ministerul de Finanţe şi voi merge în continuare să îl aprobăm în Guvernul României”, a declarat ministrul Florin Barbu la.AgroTV
Teoretic, ministrul s-ar baza pe un soi de debirocratizare a procesului de subvenționare a carburantului pentru agricultură. Cu alte cuvinte, fermierul primește un tichet, iar cu el se duce la pompă și plătește motorina la… jumătate de preț! Sistemul tichetului este bun, într-adevăr, de aceea Germania îl și aplică cu succes!
De altfel, în majoritatea statelor vest-europene există motorină agricolă cu acciză redusă aplicată direct la sursă. Aceasta înseamnă că fermierii cumpără carburantul direct la preț redus și nu trebuie să aștepte rambursări trimestriale sau anuale.
În schimb, modelul românesc este bazat pe decontări ulterioare și cantități standard, ceea ce limitează impactul real al subvenției.
Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și asta o știe fiecare dintre noi, pe pielea lui.
Concret, cifrele din proiectul de buget de stat pe 2026, arată că plata pentru subvenția la motorină este majorată cu câțiva bani, la 2,69 lei/litru, de la 2.444lei/litru! Adică ATÂT va subvenționa statul român, din prețul motorinei, pe anul în curs!
Însă ministrul Florin Barbu spune că va propune guvernului să fie eliminată și TVA la pompă, pentru cei 78 de litri/hectar, pentru care se subvenționează motorina.
Această normă, de 78 litri de motorină consumată la un hectar, generează, la rândul ei, o mare dispută între fermieri și minister. Fermierii susțin că normele, după care s-a stabilit acest consum de 78 litri la hectar, (Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014), sunt învechite, nu au fost acctualizate de mult și, în consecință, nu reflectă consumul real din fermele agricole.
Ori, această formulă ”învechită” este utilizată pentru calcularea accizei rambursate de stat. Care acciză, oricum este cea mai mică din Europa!
Dar, chiar și așa: oricât ar fi de mică subvenția la motorină, problema majoră este că nici aceasta nu se plătește la timp, ci cu întârzieri de 6 luni.
De pildă, acum, fermierii încă așteaptă să primească subvențiile restante pe trimestrele 3 și 4 de anul trecut! Așa că, tot pe datorie cumpără motorina, că resurse financiare fermierii nu mai au!
Iată de ce, până la declarațiile optimiste ale ministrului, vorba lui Moromete al lui Marin Preda, rămâne valabilă și azi:
”Nu poți să dai la sapă și la secere și să n-ai de mâncare decât știr și ștevie!”
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți