Viticultorii germani estimează că recolta de struguri din acest an va fi cea mai mică de după 2017, cu aproximativ 7,9 milioane hectolitri de must, arată prognozele unui grup de lobby al sectorului viticol german, transmite DPA.
Industria vinului utilizează hectolitrul drept unitate standard de măsurare. Un hectolitru este echivalent cu 100 de litri.
Îngheţul târziu, ploile abundente şi fluctuaţiile meteorologice au provocat variaţii semnificative calităţii strugurilor recoltaţi, în funcţie de regiune şi soi.
Pierderile din acest an fost deosebit de mari în zonele viticole din Saxonia, estul Germaniei, şi Saale-Unstrut, centrul Germaniei. În ambele zone, estimările arată că producţia de struguri a scăzut cu aproximativ 70% comparativ cu cea din 2023.
În schimb, cele mai important regiuni viticole din Germania, Rheinhessen şi Palatinat, au scăpat practic neafectate de îngheţ. În aceste condiţii, Rheinhessen este singura din cele 13 regiuni viticole germane care în acest an ar urma să înregistreze o uşoară creştere a producţiei de struguri, comparativ cu situaţia din 2023.
Condiţiile ploioase din acest an ar urma să aibă drept rezultat „vinuri cu o mineralitate pronunţată”, perioada îndelungată de maturare având un efect pozitiv asupra aromei strugurilor, susţin experţi oenologi.