Viitorul gestionării crizelor în agricultura UE, punct important pe agenda Consiliului AgriFish din 27 mai

crize, consiliul agrifish, bruxelles, madr Sursa foto: UE

Viitorul gestionării crizelor în agricultura UE va fi unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi a Consiliului Agricultură şi Pescuit, care se va desfăşura luni, 27 mai, la Bruxelles, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.

„Secretarul de stat Adrian Pintea va participa în data de 27 mai 2024 la Consiliul Agricultură şi Pescuit, care se va desfăşura la Bruxelles. Între punctele importante de pe ordinea de zi se vor afla aspecte deosebit de relevante pentru producătorii agricoli din ţara noastră, astfel: viitorul gestionării crizelor în agricultura UE – monitorizarea răspunsurilor deja furnizate şi noile măsuri avute în vedere, reflecţii asupra prevederilor care pot fi luate în considerare, adoptarea unei revizuiri specifice a Politicii Agricole Comune, aspecte privind PAC 2023-2027”, se arată în comunicatul instituţiei.

Pe baza informaţiilor furnizate de Comisia Europeană şi de statele membre se va desfăşura un schimb de opinii cu privire la situaţia pieţei, un subiect recurent pe ordinea de zi a Consiliului, în special în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Vezi detalii

Printre punctele „Diverse” de pe ordinea de zi se numără plasarea bunăstării animalelor în centrul următoarei agende a Comisiei Europene (delegaţia slovenă, în sesiune publică), simplificarea şi reglementarea favorabilă inovării în sectorul agroalimentar (delegaţia daneză, în sesiune publică), indicarea pe etichetă a ţării de origine pentru produsele alimentare (delegaţia germană în sesiune publică), carnivorele mari (delegaţia austriacă), achiziţionarea animalelor de reproducţie (delegaţia română, în sesiune publică), situaţia dificilă a producătorilor de fructe din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (delegaţia poloneză), utilizarea substanţelor neonicotinoide ca tratament al seminţelor (delegaţia română, în sesiune publică), seceta severă din Cipru (delegaţia cipriotă, în sesiune publică), dublul standard de calitate a produselor alimentare (delegaţia slovacă, în sesiune publică).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *