Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în laptele de vacă pasteurizat în Statele Unite, au anunțat marți autoritățile americane, adăugând că este puțin probabil ca probele să prezinte vreun risc pentru sănătatea umană, transmite agenția AFP, citată de G4Media.
În cursul unei vaste anchete naționale, particule virale au fost descoperite în „laptele provenit de la animalele afectate, în sistemul de procesare și pe rafturi”, a anunțat într-un comunicat de presă Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA).
Cu toate acestea, „dacă un virus este detectat în laptele crud, se așteaptă în general ca pasteurizarea să elimine agenții patogeni până la un nivel care nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor”, a explicat aceasta.
Un focar de gripă aviară înalt patogenă A (H5N1) s-a răspândit în efectivele de vaci de lapte din țară și a infectat o persoană la începutul lunii aprilie, care a prezentat simptome ușoare.
Deși tulpina H5N1 a ucis milioane de păsări de curte în timpul valului actual, vacile afectate nu s-au îmbolnăvit grav.
„Se efectuează analize suplimentare asupra laptelui de pe rafturile magazinelor din întreaga țară, precum și lucrări pentru a evalua orice diferențiere potențială pentru diferite tipuri de produse lactate (de exemplu, lapte integral, smântână)”, a adăugat FDA.
Gripa aviară a fost deja detectată în laptele crud, al cărui consum nu este recomandat de către autoritățile sanitare de mult timp.
Sursa foto: Pixabay/Alexas_Fotos