Unui fermier irlandez plecat în vacanță i-au fost furate bunuri în valoare de peste 20.000 de euro/Suspectul este chiar unul din angajații săi

furt, fermier, irlanda foto agriland.ie

Crescătorul de vaci pentru lapte James Phelan, din Irlanda, își caută bunurile în valoare de peste 20.000 de euro care au fost furate în timp ce acesta a luat o scurtă pauză de la activitatea din fermă, informează publicația Agriland.

Phelan a plecat în vacanță pe 14 septembrie, lăsând un angajat cu normă întreagă și unul cu normă parțială să se ocupe de treburile din ferma sa din Piltown, Comitatul Kilkenny, pe perioada vacanței sale. 

Pe 19 septembrie, Phelan a fost anunțat însă telefonic că angajatul cu normă întreagă nu s-a prezentat la muncă și că unele lucruri lipsesc.

Incidentul a fost raportat imediat la Gardaí ( poliția irlandeză, n.m). Când s-a întors din vacanță, Phelan a descoperit că i-au fost furate două remorci, un aparat de spălat cu presiune, un despicător de lemne și un autoturism.

Ambele remorci sunt de marcă Ifor Williams. Una din acestea este o remorcă pentru transport animale. Potrivit imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere au remorca a fost scoasă din fermă pe 16 septembrie.

A doua remorcă a fost descrisă ca fiind „distinctivă” și în aceasta se afla în momentul furtului un despicător de lemne marca Tusk. 

Phelan a spus că această remorcă a fost văzută pe 18 septembrie, în jurul orei 19:20, în zona Hugginstown, îndreptându-se spre autostrada M9 (ieșirea 10 Knocktopher).

Aparatul de spălat cu presiune furat era un model nou, cu pornire la cheie și cu tambur.

Toate imaginile și înregistrările CCTV au fost furnizate la An Garda Síochána ( un alt nume al poliției naționale irlandeze ) iar investigațiile sunt în curs de desfășurare.

Phelan a declarat: „Cea mai mare crimă aici este înșelarea încrederii. Orice fermier ar trebui să poată pleca în vacanță cu familia și să aibă încredere că proprietatea sa este în siguranță acasă.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *