Parlamentul European a adoptat ieri cu 622 de voturi pentru, 24 împotrivă și 21 de abțineri un raport prin care dă undă verde creării de mecanisme pentru dezvoltarea zonelor rurale din UE ca prioritate a politicilor în domeniul agricol și de servicii, anunță agenția Ansa.
Documentul subliniază că investițiile în infrastructura de transport, conectivitatea digitală, activitățile economice – inclusiv agricultura – și serviciile publice esențiale, precum sănătatea și educația, pot contribui la abordarea provocărilor demografice și economice cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Având în vedere că zonele rurale se confruntă cu un declin demografic comparabil cu un „exod rural”, în special al tinerilor, Parlamentul a solicitat Comisiei Europene stimulente direcționate și un plan de acțiune pentru combaterea depopulării. Astfel de măsuri ar urma să contribuie la protejarea unui veritabil „drept de a rămâne” în aceste regiuni. Printre propuneri se numără facilități fiscale, sprijin pentru formare profesională, acces îmbunătățit la credite și stimulente pentru tineri pentru achiziționarea sau renovarea locuințelor în mediul rural.
Raportul evidențiază, de asemenea, importanța unor servicii de bază de calitate, precum educația și sănătatea.
Pentru a îmbunătăți accesul la servicii medicale de calitate, textul cere investiții în unități medicale mobile, servicii de telemedicină și asistenți medicali comunitari. Raportul, elaborat de eurodeputatul italian de centru-dreapta Denis Nesci, solicită și un acces mai simplificat la finanțări europene – cum ar fi fondurile de coeziune și cele agricole – precum și întărirea asistenței tehnice acordate autorităților locale pentru a crește capacitatea de absorbție a acestor fonduri.
Eurodeputații susțin că o strategie rurală eficientă trebuie să includă promovarea lanțurilor scurte agroalimentare (cum ar fi aprovizionarea cantinelor școlare cu produse locale), sprijinirea tranziției către o nouă generație de agricultori și protejarea modelului de fermă familială, considerat esențial pentru securitatea alimentară a Uniunii Europene.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți