Un studiu publicat de prestigiosul British Medical Journal asupra beneficiilor oţetului pentru slăbire a fost invalidat şi retras

otet mere Sursa foto: Pexels

Un studiu despre presupusele beneficii pentru slăbire ale oţetului de mere, publicat în 2024 în prestigiosul British Medical Journal (BMJ) şi preluat de numeroase instituţii media şi influenceri, a fost în cele din urmă retras după descoperirea mai multor erori, transmite miercuri AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Studiul clinic de mici dimensiuni a fost publicat în revista BMJ Nutrition, Prevention & Health. Acesta a concluzionat că oţetul de mere, administrat zilnic în cantităţi mici, facilitează pierderea în greutate.

Studiul a beneficiat de o acoperire mediatică largă şi a fost citat şi de numeroşi influenceri într-un context în care oţetul de mere este adesea lăudat pentru efectele sale pozitive asupra sănătăţii.

Deşi a generat un interes semnificativ în mass-media, studiul publicat de BMJ Nutrition, Prevention & Health a fost rapid criticat şi de alţi cercetători, care se îndoiau de seriozitatea sa.

Prin urmare, editorul revistei, grupul BMJ, a lansat o anchetă. Acest lucru a dus în cele din urmă la concluzia că studiul a fost afectat de multiple erori statistice. În plus, cercetătorii care au verificat studiul nu au putut ajunge la aceleaşi rezultate pe cont propriu.

Drept urmare, BMJ a retras pur şi simplu studiul de la publicare.

La rândul lor, autorii studiului, cu sediul în Liban, au susţinut într-o declaraţie că au făcut “erori oneste”, dar au recunoscut că acestea justifică retragerea studiului lor.

Unii cercetători au salutat acest rezultat, inclusiv nutriţionistul australian Rosemary Stanton, contactată de AFP.

“Trebuie să fim sceptici cu privire la ceva ce pare prea frumos ca să fie adevărat”, a spus ea, precizând că un consum de oţet de mere poate fi dăunător smalţului dentar. De asemenea, ea a avertizat, mai general, împotriva acordării de credit numeroşilor influenceri care fac afirmaţii nutriţionale nefondate, adesea pentru a vinde anumite produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *