Legumele şi fructele româneşti sunt mai ieftine cu până la 15% comparativ cu cele importate, potrivit retailerului Freshful by eMAG, companie care estimează că în acest sezon se vor comanda aproximativ 25.000 de kilograme de cireşe şi 50.000 de kilograme de căpşune, transmite Agerpres.
Compania menţionează că, deşi sezonul căpşunelor şi al cireşelor este abia la început, a livrat deja peste 4.000 de kilograme de cireşe şi peste 11.200 de kilograme de căpşune către clienţi. Pentru a face faţă cererii în creştere constantă, stocurile sunt reînnoite de până la 6 ori pe săptămână şi ajung la clienţi uneori chiar în ziua în care sunt aduse în depozit.
Estimările pentru acest sezon indică faptul că vor fi comandate aproximativ 25.000 de kilograme de cireşe şi de două ori mai multe căpşune. Legumele şi fructele Din Grădină şi Din Livadă provin de la producători locali atent selecţionaţi şi au gust şi aromă deosebite datorită soiurilor şi metodelor de producţie folosite.
„Deşi vara nu s-a instalat încă, în termeni de cantităţi de legume şi fructe sezoniere comandate, se poate observa deja un trend ascendent, încurajat şi de scăderea preţului mediu de vânzare. Vedem şi că fructele şi legumele româneşti sunt mai ieftine în această perioadă cu până la 15% comparativ cu cele care provin din import. Pentru a putea pune pe rafturile noastre digitale cât mai multe produse româneşti, colaborăm cu producători locali care pot asigura un lanţ scurt de aprovizionare din diverse regiuni. Această strategie nu doar că ne ajută să asigurăm prospeţimea produselor, dar reduce şi amprenta de carbon produsă în momentul transportului”, a declarat Andrei Popescu, general manager Freshful by eMAG, în comunicat.
Compania colaborează cu aproximativ 10 producători locali pe un lanţ scurt de aprovizionare, adică aceştia se află la mai puţin de 170 de kilometri de depozitul frigorific al Freshful din Ştefăneşti. Cireşele provin din localităţile precum Sultana, Chiselet, Nicoreşti, Râmnicu Sărat, Afumaţi şi Lacul Rezii. În ceea ce priveşte căpşunele, acestea sunt culese din Săhăteni, Chiselet, Sultana şi Dumbrava.
În oferta companiei vor intra şi alte produse de sezon, printre care se numără şi pepenele galben “ananas”, prunele, diferite soiuri de pere, piersici, nectarine şi gutui. În medie, suma cheltuită de clienţii companiei în categoria legume şi fructe pe comandă este de 59 de lei, iar pe lună de aproximativ 180 de lei.
Oferta firmei a fost diversificată cu alte sortimente de plante aromatice, precum roiniţa şi salvia. Clienţii au comandat deja peste 100 de legături de roiniţă şi 75 de unităţi de salvie. Nu doar gusturile noi au fost la mare căutare, 300 de kilograme de roşii cherry Din Grădină Eco au fost comandate de clienţi, în timp ce cantitatea de castraveţi cornichon, din aceeaşi categorie, livrată a fost de aproximativ 5.700 de kilograme.
De asemenea, clienţi au arătat un interes crescut pentru reţetele cu fructe de sezon. Dintre acestea, limonada cu căpşune este reţeta cu cele mai multe vizualizări şi achiziţii în ultima perioadă. În timp ce, în secţiunea Reţete de primăvară, cea mai accesată şi comandată reţetă este omleta cu spanac şi brânză feta, urmată de salata de primăvară şi sparanghel cu unt la tigaie.
Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hypermarket 100% online din România, şi oferă clienţilor săi o gamă variată de peste 18.000 de produse alimentare şi băuturi de larg consum, de la partenerii şi producătorii locali.