Un bărbat din localitatea Măgireşti este cercetat penal de poliţişti după ce a depozitat ilegal pe un teren al său cantitatea de 27 de tone de îngrăşământ chimic, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, transmite Agerpres.
„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău au identificat pe un teren proprietate privată a unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Măgireşti, cantitatea de 27.000 de kilograme îngrăşăminte chimice, depozitată fără respectarea condiţiilor legale privind protecţia mediului. De asemenea, a fost identificată cantitatea de 6 litri insecticid, cu termenul de valabilitate expirat şi 250 de litri de ulei uzat (deşeuri periculoase) faţă de care s-a luat măsura eliminării printr-un operator economic autorizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
Sursa foto: Pixabay/pixel1