UE ar putea reduce semnificativ importurile de zahăr din Ucraina (surse Reuters)

zahar Foto: Pexels

Comisia Europeană caută să reducă semnificativ importurile de zahăr din Ucraina, după ce producătorii din UE s-au plâns să livrările masive au alimentat declinul preţurilor la zahăr, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Importurile de zahăr din Ucraina fac parte dintr-o dilemă mai amplă cu care s-a confruntat blocul comunitar în ultimii trei ani. Iniţial, Bruxelles-ul a acordat acces liber la pieţele sale agricole, ca parte a măsurilor de sprijin după invazia rusească, dar protestele fermierilor UE au dus la reducerea acestui sprijin.

Fermierii din UE susţin că importurile din Ucraina afectează aprovizionarea cu produse locale, duc la un declin al preţurilor şi le îngreunează vânzările.

Intenţia de a reduce importurile de zahăr din Ucraina a fost prezentată de comisarul pentru agricultură, Christophe Hansen, la întâlnirea cu liderii sindicatelor agricole franceze, care a avut loc luna trecută la Paris. Hansen nu a precizat cu cât vor scădea importurile, dar a spus că “vor fi mult sub nivelul actual”, susţin sursele. De asemenea, el ar fi dat asigurări că va rezolva şi problemele legate de alte importuri din Ucraina, cum ar fi cerealele, dar fără a da detalii.

Rugat să comenteze, Executivul comunitar a precizat că este conştient de îngrijorările fermierilor şi statelor membre UE privind anumite importuri agricole. Reprezentanţii Guvernului de la Kiev nu au dorit să facă comentarii.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


După invazia rusească din 2022, UE a eliminat taxele vamale asupra importurilor de produse agricole ucrainene, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a importurilor mai ieftine de zahăr, care au ajuns la 400.000 tone în sezonul 2022/2023 şi la peste 500.000 tone în sezonul 2023/2024, depăşind cota de dinainte de război, de 20.000 tone.

Anul trecut, preţurile la zahăr în Europa au scăzut cu peste 30%, conform celor mai recente date UE. În ultimele două luni cotaţiile futures la zahăr s-au redresat, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor privind recoltele principalilor producători mondiali, inclusiv India.

În iulie 2024, Executivul comunitar a pus o limită de 262.650 tone la importurile de zahăr ucrainean.

Din 2018, producţia UE de zahăr variază între 14,5 şi 17,6 milioane tone pe an, iar consumul se situează la aproximativ 14 milioane tone, în timp ce importurile reprezintă 2 – 3 milioane tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *