foto: pexels.com
Coerența cu propriile valori, nivelul economic și puterea de cumpărare, influența prietenilor și a mediului. Sunt criteriile care ne ghidează în alegerea a ceea ce punem pe masă, mult mai mult decât gustul personal. Este convins de acest lucru cercetătorul Giuseppe Orlando, autorul unui eseu despre sociologia alimentației, preluat de ziarul Corriere della Sera.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De câte ori nu ne-am aflat în fața unui meniu fără să știm ce să comandăm? Oferta infinită de alimente ne stimulează și ne zăpăcește, între arome exotice și preparate tradiționale. Uneori, varietatea ofertei ne permite să descoperim noi feluri de mâncare, care pot fi rodul creativității bucătarilor sau al unor culturi îndepărtate. Alteori, ne refugiem în alimentele familiare, așa cum se întâmplă cu protagonistul din Palomar, romanul lui Italo Calvino, în fața ofertei nesfârșite a unui magazin parizian de brânzeturi „a cărui gamă pare să vrea să documenteze fiecare formă imaginabilă de produs lactat”.
În ambele cazuri, ne dăm seama de un adevăr căruia nu-i dăm mereu atenție: pentru a ne hrăni, noi, ființele umane – prin natura noastră, omnivore – suntem obligați să alegem. Dar haideți să ne oprim o clipă: cât din această alegere este cu adevărat liberă? De ce ni se par normale anumite alimente și respingem cu dezgust altele care, în alte părți ale lumii, sunt delicatese? Și cât contează, de fapt, gustul nostru personal?
De ce nu tuturor ni se par interesante aceleași alimente
Adevărul este că drumul pe care un aliment îl parcurge până în farfuria noastră este lung și plin de obstacole. În primul rând, un aliment trebuie să fie sigur. Pare evident: nimeni nu ar mânca ceva toxic. Și totuși, percepția riscului variază în funcție de timp și spațiu. Antropologul Jared Diamond povestește cum gwembe tonga, o populație agricolă din Zambia și Zimbabwe, consumă cel puțin 21 de specii de plante pe care vecinii lor !Kung, vânători-culegători, le consideră dintotdeauna toxice.
Obstacolul toxicității
În Europa, roșiile au avut nevoie de mai bine de 300 de ani pentru a fi considerate nu o plantă ornamentală, ci un aliment. Ca să nu mai vorbim de cartofi, considerați timp de secole hrană pentru animale, sau de vinete, privite cu suspiciune și destinate doar „oamenilor de jos” și „evreilor”, chiar și la 400 de ani după ce ajunseseră în Italia.
De-a lungul mileniilor, pentru a combate toxicitatea, am învățat să transformăm alimentele prin tehnici de gătire, fermentare, conservare. Dar mai ales, ne-am bazat pe un mecanism social: încrederea. Am învățat să cumpărăm alimente de la țăranul sau negustorul pe care îl cunoaștem personal, am construit un sistem normativ impresionant pentru protecția consumatorului și, în ultimii ani, am învățat să schimbăm informații și opinii despre produse prin rețelele sociale.
Normele religioase, valorile sociale sau apartenența la grup
După ce a depășit obstacolul toxicității, un aliment trebuie să fie în concordanță cu valorile societății. Și aici, istoric vorbind, religiile au avut un rol important și au impus reguli stricte: interdicția islamică asupra cărnii de porc, regulile kasher din iudaism, postul creștin.
Acum câteva săptămâni, am văzut la televizor cum comunitățile islamice, printre ruinele din Gaza, distribuiau de mâncare în perioada Ramadanului. Cu doar câteva zile în urmă, cina tradițională de Seder a marcat începutul Paștelui evreiesc. Iar creștinii au ieșit nu demult din postul Paștelui. Devine natural să înțelegem cât de mult influențează religia alegerile noastre alimentare. Fără a uita că, într-o lume tot mai laică și mai secularizată, apar noi „triburi alimentare”: vegetarieni, vegani, raw vegani, macrobiotici. Fiecare cu propriile principii, fiecare cu propriile meniuri.
Condiția economico-socială
Dar nu e suficient. Al treilea filtru de depășit este cel social. Posibilitatea de a alege nu este aceeași pentru toți. În lume, sute de milioane de oameni nu au nicio opțiune și suferă de foame. Și peste două miliarde, limitați de condiții economice și culturale, nu își permit o dietă sănătoasă și se confruntă cu obezitatea și bolile. Cu toate acestea, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, numărul persoanelor care pot alege ce să mănânce a atins cote până atunci de neimaginat. Dar și printre acestea, nu toți au aceleași oportunități.
Inegalitățile de venit și avere, diferențele în parcursurile educaționale, lipsa accesului la rețele relaționale și informaționale fac ca nu doar alegerile alimentare, ci și manierele, ora meselor, locul în care se mănâncă să devină factori de distincție socială.
Alegerile legate de sfera personală
Și, în sfârșit, vine momentul alegerii personale. Intră în joc, în mod sinergic, propriile simțuri, dar nu mai puțin importante sunt influențele familiei, ale prietenilor și chiar ale mediului în care luăm masa. Știm, de exemplu, că anumite culori pot face mâncarea mai apetisantă – roșul –, sau chiar respingătoare – albastrul. La fel, muzica dintr-un local ne poate influența: sunetele joase fac ca ciocolata să pară mai amară, în timp ce ritmurile sud-americane o fac să pară mai dulce. Până și compania de la masă contează: atunci când mâncăm cu alte persoane, consumăm cu până la 50% mai mult, chiar dacă interacțiunea are loc doar prin ecranul unui smartphone.
Și am putea continua cu alte variabile implicate. Obiceiurile noastre alimentare nu apar, așadar, întâmplător: sunt rezultatul unui proces în care biologia, cultura și societatea se întrepătrund profund. Dacă ni se pare că alegem liber, ar trebui să ne întrebăm cât de mult acționează aceste influențe asupra deciziilor noastre – adesea fără ca noi să ne dăm seama. Și totuși, a cunoaște aceste mecanisme ne ajută să fim mai conștienți și, poate, puțin mai liberi în alegerile noastre. Pentru că, în cele din urmă, adevărata libertate nu constă doar în a alege, ci în a înțelege cu adevărat ce ne determină să facem acea alegere.
