Apicultorii din ţară pot beneficia de sprijin financiar nerambursabil pentru susţinerea activităţilor din stupine, prin Planul Naţional Strategic, în condiţiile în care anul acesta a început cu probleme în baza meliferă, generate de îngheţul târziu din luna aprilie, urmat de temperaturile scăzute şi ploile din luna mai, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Există un singur plan de subvenţie pentru apicultură – Planul Naţional Strategic (PNS), prin care apicultorii pot cumpăra, în primul rând, anumite medicamente, cum ar fi cele împotriva parazitului Varroa Jacobsoni, şi câteva utilaje necesare în activitatea pe care o desfăşoară”, a declarat luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara, Tiberiu Korb.
Reprezentantul ACA Hunedoara a precizat că documentele necesare acordării sprijinului financiar prin PNS se depun la sediile APIA, până la 31 iulie, unde se poate obţine şi lista cu materialele eligibile în program, şi a insistat ca apicultorii să-şi pregătească, din timp, dosarele.
Există condiții de îndeplinit
El a atras atenţia că pentru decontarea cheltuielilor prin PNS este nevoie ca apicultorii să îndeplinească mai multe condiţii, prima dintre acestea referindu-se la faptul că toate achiziţiile trebuie efectuate în baza unor oferte.
De asemenea, este esenţial ca apicultorii să obţină o adeverinţă de la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), care să le ateste activitatea, înainte de a face orice achiziţie.
“Eu îndemn apicultorii să nu întârzie cu documentele şi să nu le lase pe ultima sută de metri. Să-şi ia medicamente din timp şi tot ceea ce este permis în cadrul acestui program pentru a nu se aglomera atunci, la sfârşitul lunii iulie”, a completat Korb.
Potrivit estimărilor făcute de ACA Hunedoara, în luna mai, cel puţin jumătate din pădurile de salcâm din ţară au fost calamitate de îngheţul târziu din luna aprilie, context în care şi producţia de miere de salcâm va fi cu cel puţin 50% mai mică faţă de un an normal din punct de vedere meteorologic.
În judeţul Hunedoara îşi desfăşoară activitatea aproximativ 1.000 de apicultori.