O societate comercială care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii păsărilor a fost amendată cu 100.000 de lei de comisarii de mediu din judeţ, care au decis şi sistarea temporară a activităţii deoarece firma nu deţinea documentele de reglementare în privinţa protecţiei mediului, transmite Agerpres.
„Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Vaslui au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 100.000 lei unui operator economic care desfăşura activităţi de creştere a păsărilor fără deţinerea actelor de reglementare din punctul de vedere al protecţiei mediului. Ca măsură complementară, s-a dispus sistarea activităţii până la obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare conform legislaţiei în vigoare. Reamintim că desfăşurarea activităţilor cu impact asupra mediului fără respectarea cadrului legal constituie o gravă încălcare a legislaţiei şi se sancţionează corespunzător”, au transmis reprezentanţii Comisariatului Judeţean Vaslui al Gărzii de Mediu.
Societatea comercială sancţionată îşi desfăşoară activitatea în comuna Banca.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți