Blossom Green, jurnalistă specializată în food & travel, împărtășește câteva reguli de aur pentru a avea experiențe culinare memorabile în timpul călătoriilor. De la explorarea piețelor locale și până la încrederea în recomandările barmanilor, ghidul ei oferă sfaturi utile pentru oricine vrea să descopere o cultură prin mâncare, notează The Times.
„Întreabă-mă despre ultima mea călătorie și primul lucru pe care ți-l voi povesti va fi, cel mai probabil, despre ceva ce am mâncat sau despre un loc unde am mâncat”, spune Blossom Green. Fie că este vorba despre un weekend cu pintxos în San Sebastian, o cină și cafea la un restaurant cu stea Michelin în Annecy sau despre sucul proaspăt de rodie din piața Carmel din Tel Aviv, pentru autoare, mâncarea este nucleul oricărei aventuri.
1. Piața locală, prima oprire când mergi într-o țară nouă
Blossom recomandă ca prima oprire într-o țară nouă să fie piața locală: „Am gustat totul, de la brânza Tomme de Savoie până la prăjituri spectaculoase în Provence, fructe exotice în Bali și dulceață de cactus în deșertul Sonora”. Piața oferă o imagine completă a ingredientelor locale și este un bun prilej de a cere sfaturi de la localnici despre restaurantele frecventate de ei.
În Roma, de exemplu, ea sugerează evitarea pieței Campo de’ Fiori, foarte aglomerată, în favoarea pieței Mercato Testaccio, apreciată și de chefi locali, precum Cristina Bowerman. În Berlin, Markthalle Neun este locul unde găsești preparate artizanale, iar târgul Naschmarkt aduce în prim plan brutării locale și cereale de patrimoniu.
2. Planificarea mesei: „E bine să ai un plan despre ce ai vrea să mănânci”
„E bine să ai un plan vag despre unde și ce ai vrea să mănânci”. Blossom recomandă salvarea restaurantelor preferate pe o hartă offline, pentru a evita costuri mari de roaming sau lipsa semnalului. De asemenea, este util să citești înainte despre opțiuni și să faci rezervări dacă este necesar.
Verificarea orelor de funcționare este esențială: „Este o glumă frecventă că e greu să găsești o cină în Spania, dar la fel de greu e să prinzi o masă la prânz după ora 14 în orașele mici din Franța, Elveția sau Danemarca”.
3. „Poți avea mai multă încredere într-un chef local decât în Tripadvisor”
Green recomandă să nu te bazezi exclusiv pe site-uri precum Tripadvisor: „Poți avea mai multă încredere într-un chef local decât în gusturile lui Bob din Bristol”.
În schimb, urmărește pe rețelele sociale unde mănâncă foodies pe care îi apreciezi și vezi ce recomandări oferă chefi din zonă. Tururile culinare sunt și ele o opțiune excelentă, ghizii locali cunosc cele mai bune taquerias din Mexico City sau delicatesele ascunse din Hanoi.
4. Caută restaurante cu tradiție
„Restaurantele cu adevărat autentice nu au nevoie să-și facă reclamă”. Blossom sugerează să căutăm locuri care există de cel puțin 20 de ani – un semn clar că fac ceva bine.
5. Nu subestima restaurantele din hoteluri
Deși uneori pot fi dezamăgitoare, restaurantele din hoteluri nu trebuie evitate din start. Blossom are un test personal: „Comand un sandwich club prin room service. Dacă iese bine și meniul are și preparate locale interesante, îi dau o șansă restaurantului”.
Una dintre experiențele ei favorite a fost la Soho House Berlin.
6. Prânzuri scurte sau meniuri à la carte
Experiențele culinare pot consuma timp prețios. „Regret una dintre cele mai lungi cine de degustare din viața mea, de peste patru ore, în Barcelona”. Recomandarea ei este să alegi prânzuri scurte sau meniuri à la carte, pentru a te bucura și de alte atracții turistice.
Alternativ, restaurante precum Bar Cañete din Barcelona oferă preparate excelente în porții mici, fără pretenții.
7. Nu te simți obligat să mănânci doar local
Uneori, cele mai bune pizza pot fi în afara Italiei: „Cele două preferate ale mele au fost una în deșertul din Arizona, la Pizzeria Bianco, și alta în insulele Maldive, la Soneva Fushi”.
În ambele cazuri, combinația de ingrediente și atmosferă a fost memorabilă, explică jurnalista.
8. Discută cu barmanul
Barurile pot oferi o perspectivă interesantă asupra gastronomiei locale: „Mixologii pun accent tot mai mult pe ingrediente locale și gustări originale”. În Ho Chi Minh, barul Nhau Nhau din piața Ton That Dam este un exemplu de creativitate, cu beri vietnameze, sake din Hue și reinterpretări de banh mi.
9. Mâncarea stradală poate fi controversată, dar și extrem de savuroasă
Street food-ul poate fi controversat, dar și extrem de savuros. Blossom, care suferă de boala Crohn, afirmă că nu a avut niciodată probleme cu mâncarea stradală: „Unele dintre cele mai bune mese ale mele au fost pe stradă – cum ar fi frigăruile satay din Singapore”. Recomandarea este să alegi locurile unde mănâncă localnicii, iar mâncarea are un flux constant.