Cererea pentru preparate locale și meniuri sănătoase este în creștere accelerată în restaurantele din România. Potrivit celui mai recent Barometru FOOD 2025, realizat în cadrul celui mai mare program european de educație alimentară, 84% dintre restaurante colaborează deja cu producători locali, iar 76% dintre clienți definesc „masa sănătoasă” printr-un conținut mai bogat în legume și ingrediente proaspete.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Tendințele confirmă o transformare vizibilă a pieței HoReCa, unde accentul se mută de la cantitate la calitate, sustenabilitate și origine locală. Șapte din zece restaurante raportează o creștere constantă a cererii pentru produse locale, semn al unei orientări tot mai clare către un consum responsabil și conștient.
În acest context, Edenred România și HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – au lansat, de Ziua Mondială a Alimentației, inițiativa „Bucătărioara din Țara lui Mai Bine”, un concept integrat care își propune să redea prânzului rolul de verigă esențială într-un lanț economic sustenabil.
„Prin proiectul Țara lui Mai Bine, Edenred contribuie la transformarea prânzului dintr-o simplă masă zilnică într-o alegere conștientă, care susține sănătatea noastră a tuturor, precum și dezvoltarea economiei locale. Tendințele din piață confirmă această direcție: șapte din zece restaurante raportează o creștere constantă a cererii pentru produse locale din partea clienților”, a declarat Görkem Oran, Director General, Edenred România.
La rândul său, Radu Savopol, președintele HORA, a subliniat că „restaurantele se adaptează rapid: clienții caută meniuri tradiționale, bazate pe prospețime și ingrediente locale, iar colaborarea dintre HORA și Edenred consolidează aceste practici și încurajează restaurantele să devină modele de sustenabilitate”.
Datele din Barometrul FOOD 2025 arată că peste 57% dintre localuri includ deja opțiuni vegetariene sau vegane, 71% oferă informații nutriționale clare, iar 73% marchează explicit opțiunile sănătoase în meniu. În plus, opt din zece restaurante consideră că sistemul cardurilor de masă contribuie semnificativ la creșterea cifrei de afaceri și fidelizarea clienților.
Prin „Bucătărioara din Țara lui Mai Bine”, Edenred și HORA propun un ecosistem colaborativ între companii, restaurante și producători locali, menit să sprijine meniuri hrănitoare, echilibrate și bazate pe ingrediente românești. Inițiativa marchează o etapă importantă în efortul de a face din pauza de prânz nu doar un gest cotidian, ci o alegere care susține sănătatea angajaților și economia locală.