Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au înregistrat creşteri la porcine și păsări şi au scăzut la bovine şi la ovine şi caprine, în august 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, la sacrificări, au fost consemnate în august 42.000 de bovine (vs 44.000 de capete, în august 2024), 301.000 de porcine (faţă de 298.000), 239.000 ovine şi caprine (293.000, august anul trecut) şi 30,84 milioane de păsări (29,007 milioane, cu un an în urmă).
De asemenea, la greutate în carcasă a acestora s-au înregistrat următoarele valori: la bovine – de 6.993 de tone vs 7.157 tone în august anul trecu), la porcine – de 26.021 de tone (faţă de 25.491 tone), la ovine şi caprine – 3.430 de tone (faţă de 4.138 de tone) şi la păsări – de 50.669 de tone (comparativ cu 47.779 tone).
Raportat la luna iulie 2025, în august, anul curent, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au urcat la bovine şi la porcine, iar la ovine şi caprine şi la păsări au scăzut, transmite Agerpres.
Datele, care se referă la sacrificările exclusiv pentru consum, s-au obţinut prin cercetări statistice exhaustive, efectuate de INS, pentru unităţile industriale specializate (abatoare), iar pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți