VIDEO | Cum se obține titlul de regiune gastronomică/ Cine ia decizia de a nominaliza o candidatură sau alta/ Ce condiții trebuie îndeplinite și care este calendarul de activități în anul în care zona geografică devine regiune gastronomică

regiune gastronomica europeana si mondiala Foto: Generalidad
Titlul de regiune gastronomică se obține în anumite condiții care trebuie îndeplinite înainte ca o zonă geografică să își depună candidatura. Sunt implicați producători locali, produse alimentare distincte pentru regiune, actori din HORECA și autorități locale.
Calendarul  activităților realizate pe durata anului în care zona geografică este declarată și regiune gastronomică este și el gândit cu atenție. Există regiuni gastronomice europene și regiuni gastronomice mondiale. De pildă Harghita este în acest an Regiune Gastronomică Europeană, în timp ce Catalonia (Spania) a fost declarată Regiune Mondială Gastronomică.
Am avut ocazia să discutăm cu Laura Ruana, Director adjunct al Departamentului de Agricultură, Creșterea Animalelor și Pescuit al Generalidad (Guvernul Regional al Cataloniei), cea care s-a ocupat de candidatura acestei comunități spaniole la selecția pentru Regiune Mondială Gastronomică 2025. Laura coordonează și calendarul de activități din Catalonia din 2025, legat de tot ce înseamnă promovare gastronomică, agricolă, de produse locale etc.
Interviul a avut loc la un târg de prezentare a produselor locale din zona Tarragonei.

IC – Poți să le explicte rog cititorilor noștri din România despre Regiunea gastronomică Mondială Catalonia, cum a fost obținută nominalizarea și ce înseamnă asta pentru Catalonia?

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

LR – Ei bine, distincția de Regiune Gastronomică Mondială este acordată de un institut internațional – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Este o instituție privată, formată din regiuni din întreaga lume, iar regiunea interesată își depune candidatura. Apoi vine un juriu internațional care, după evaluare, acordă distincția pentru un an.

Juriul a venit în 2023 și trebuie pregătit un întreg program de vizite, pentru ca acesta să poată observa reprezentativitatea produselor locale: de la fermieri, crescători de animale, bucătari, până la procesatori, distribuitori – tot lanțul de producție alimentară, practic.

Distincția se acordă pentru anul 2025, dar pregătirile trebuie începute cu câteva luni înainte, pentru ca activitățile să poată debuta chiar din ianuarie 2025.

Ce înseamnă această recunoaștere? Este o oportunitate unică de a promova și de a valorifica bogăția și diversitatea peisajului și a gastronomiei catalane – nu doar în exterior, pentru a atrage vizitatori, ci și pentru propriii cetățeni ai Cataloniei. Adesea, nici noi nu avem acea mândriealimentară – cum o numim noi – și acest titlu poate contribui la creșterea aprecierii față de produsele noastre locale.

IC – Și ce recomandă Catalonia în calitate de Regiune Gastronomică Mondială pentru 2025?

Recomandarea este să consultați agenda bogată de activități – sunt pentru toate gusturile. Dacă îți place peștele, poți merge la un eveniment dedicat peștelui; dacă preferi uleiurile, există activități speciale pentru a le descoperi. Și nu e doar despre gastronomie, ci și despre cunoașterea teritoriului, pentru că evenimentele se desfășoară nu doar în Barcelona, ci în toată Catalonia. Regiunea noastră are o mare diversitate și produse locale excelente în fiecare colț.

IC – S-a menționat dimineață,(n.n. – la prezentarea inaugurală a târgului), despre restaurantele cu stele Michelin. Este adevărat că în Catalonia există cel mai mare număr de restaurante cu stea Michelin din lume?

Așa este. Catalonia este regiunea cu cel mai mare număr de restaurante cu stele Michelin – și sperăm să rămână așa! Acum trebuie să ne concentrăm pe încurajarea noii generații de bucătari să continue această tradiție și să muncească pentru a păstra acest nivel de excelență, pentru că, odată ce ai atins un nivel înalt, este foarte dificil să îl menții.

IC – Mulțumim mult, Laura, și mult succes în acest an și în anii ce vin.
Mulțumesc și eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *