Recomandările DSVSA Bistriţa-Năsăud, privind sacrificarea porcilor în gospodăria proprie/Consumul cărnii fără controlul sanitar-veterinar poate avea consecințe grave asupra sănătății

Sacrificarea porcilor din ograda proprie se face sub control sanitar-veterinar Foto: Dreamstime
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (D.S.V.S.A. BN) reaminteşte cetăţenilor ce a trebui să știe privind sacrificarea porcilor în gospodărie pentru consum familial. Cetățenii trebuie să solicite înainte de sacrificarea acestora, vizita medicului veterinar pentru a verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare și pentru a avea sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu-şi pune sănătatea în pericol. De asemenea, porcul terbuie asomat înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor, transmite Agerpres.
Sacrificarea porcilor din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave pentru sănătatea consumatorilor precum şi pentru creşterea riscului de difuzare a bolilor la animale sau de la animale la om.

Interdicții la carnea de porc

Carnea şi produsele din carne provenite de la porcul sacrificat în gospodărie, sunt interzise a fi comercializate. De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii şi produselor din carne provenite din zonele de restricţie, ca urmare a evoluţiei virusului Pestei Porcine Africane (PPA).
Deţinătorul animalelor are obligaţia de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, odată cu solicitarea efectuării examinării pentru Trichinella spp., sau în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Naţionale de Date (B.N.D.).
În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubiţi de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat, înregistrat în BND şi aţi anunţat medicul veterinar imediat ce constataţi că animalul s-a îmbolnăvit.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării Trichinella spp. este obligatorie. Probele (de dimensiunea unei nuci) se recoltează din pilierii diafragmatici, limbă, musculatura intercostală, muşchii maseteri, muşchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului.

Recomandări și pentru consumul de carne de mistreț

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar buletinul de analiză al examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi, cu menţiunea că, în acest caz, numărul câmpurilor care trebuie examinate este dublu faţă de porcii domestici.
În judeţul Bistriţa-Năsăud efectuarea examenului pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc se poate face la:
  • – Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale (C.S.V.S.A.O.) din Bistriţa – Piaţa Decebal, Beclean- str. Rusului, Năsăud – str. Vasile Naşcu nr. 15, Sângeorz-Băi – str. Someşului nr. 8.
  • – Circumscripţiile Sanitare Veterinare din toate Unităţile Administrativ Teritoriale din Judeţ.
  • – Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bistriţa, str Tărpiului nr. 26, doar pentru digestie artificială.

Costul unui examen trichineloscopic:

  • * 26 lei +TVA  (30,94 lei porc);
  • * 52 lei + TVA (61,88 lei pentru vanat);
  • * 103 lei + TVA – digestie artificială (122,57 lei).
Medicii veterinari din cadrul D.S.V.S.A., precum şi cei de la nivelul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor oficiale (C.S.V.S.A.O.) de la nivelul pieţelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2025- 24.12.2024 şi 27.12.2024 – 31.12.2024, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Programul de lucru al personalului de specialitate este pe site-ul DSVSA judeţene şi afişat la punctele de lucru, incluzând numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
  • Luni – vineri: 08:30 – 17:00;
  • Sâmbătă: 08:30 – 16:30;
  • Duminică: 08:30 – 14.
Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor iar la D.S.V.S.A. 0263224974 sau 0733014054.
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *