Recolta globală de grâu, mai scăzută în următorul sezon agricol, potrivit primei prognoze publicată de USDA / Noile date oficiale au împins, în sus, prețurile bursiere

grau comun, Romania, tari terte foto: Pixabay

Stocurile globale de grâu ar urma să scadă la 253,6 milioane de tone, în anul comercial 2024-2025, potrivit unui prim raport publicat, vineri, 10 mai, de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA). 

„Stocurile sunt în scădere la nivel internațional, dar cresc în Statele Unite, deoarece există un potențial de recoltare mai bun în acest an”, a comentat Gautier Le Molgat, CEO Argus Media France, pentru lafranceagricole.fr.

Piața grâului

Producția americană de grâu ar trebui să ajungă la 50,5 milioane de tone, față de 49,3 milioane, recolta aferentă campaniei 2023-2024. USDA prevede, de asemenea, o scădere a recoltei de grâu din Rusia la 88 de milioane de tone, comparativ cu 91,5 milioane, în campania anterioară. Exporturile rusești ar putea să scadă de la 53,5 milioane de tone, la 52 de milioane de tone.

USDA preconizează că recolta de grâu a Ucrainei va scădea la 21 de milioane de tone, de la 23 de milioane de anul trecut. În consecință, exporturile ucrainene de grâu ar putea să scadă la 14 milioane de tone, de la  17,50 milioane de tone.

Prognoza conține note optimiste cu privire la emisfera sudică: producția argentiniană de grâu ar putea crește la 17 milioane de tone, comparativ cu 15,9 milioane, în sezonul anterior. De asemenea, India ar urma să înregistreze o creștere a producției de grâu, la 114 milioane de tone, față de 110,5 milioane, în 2023-2024. USDA nu prevede importuri de grâu din India, pe piețele internaționale.

Piața porumbului

Pentru porumb, actuala campanie 2023-2024 ar trebui să aibă ca rezultat rezerve de 313 milioane de tone, în loc de cele 318 milioane planificate în aprilie. „Acest lucru reprezintă un declin mare, determinat de reducerile planificate ale producției braziliene și argentiniene”, a menționat expertul de la Argus Media France.

Brazilia, care se confruntă, în prezent, cu inundații grave, este de așteptat să-și vadă recolta de porumb din actualul sezon agricol, 2023-2024, scăzând la 122 de milioane de tone, comparativ cu 124 de milioane estimate în aprilie și 137 de milioane pentru anul precedent.

Producția braziliană, pe de altă parte, ar trebui să crească la 127 de milioane de tone, potrivit proiecției USDA pentru noua recoltă din 2024-2025. În ceea ce privește stocurile globale de porumb pentru sfârșitul campaniei 2024-2025, acestea ar putea scădea la 312,27 milioane de tone.

„Este o surpriză pentru că este sub așteptările operatorilor”, a comentat Gautier Le Molgat. Producția de porumb din Ucraina este de așteptat să scadă la 27 de milioane de tone, față de 31 de milioane în anul precedent.

Piața soia boabe 

În ceea ce privește soia, raportul mizează pe producția americană mare, care ar putea urca la 121,1 milioane de tone, față de 113,3 milioane estimate pentru recolta sezonului 2023-2024.

Producția de soia a Braziliei, cel mai mare producător mondial de semințe oleaginoase, ( noua cultură de soia nu a fost încă semănată ),  ar putea crește la 169 de milioane de tone, față de 154 de milioane în sezonul anterioar.

Publicarea raportului, care arată în special stocurile globale viitoare în declin pentru grâu și porumb, a împins prețurile în sus, observă publicația citată.

La Bursa de Valori din Chicago, prețul futures al grâului a crescut, luni, 13 mai, în jurul orei 18:25 GMT, cu 4%, până la 6,6300 USD pe bushel ( 1 bushel = 36,36 litri ). Porumbul a urcat cu 2,74%, la 4,6900 USD per bushel. Soia a câștigat cu 0,85% până la 12,1875 USD per bushel.

foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *