Producătorii de îngheţată, dezamăgiţi de vânzările din lunile de vară / Schimbările climatice nu stimulează consumul

inghetata, topire, cercetatori, polifenoli Sursa foto: Pixabay/StockSnap

Încălzirea globală ar putea genera, la prima vedere, profit pentru anumite industrii, precum cea a berii sau îngheţatei, însă modificările climatice au un impact mai puternic şi influenţează consumul, dezamăgind producătorii, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, potrivit Agerpres.

Pe fondul incertitudinilor economice globale, raportul Future Consumer Index, realizat de Ernst & Young, indică faptul că, deşi 94% dintre respondenţi sunt în continuare „îngrijoraţi de costul vieţii”, aproape 89% dintre aceştia sunt preocupaţi şi de schimbările climatice.

În urma evenimentelor meteorologice extreme, a creşterii costurilor energiei şi a dificultăţilor întâmpinate de sectorul agricol, 42% dintre consumatorii din raportul menţionat iau în considerare regândirea alegerilor alimentare din cauza impactului schimbărilor climatice asupra preţurilor şi disponibilităţii produselor.

În mod îngrijorător, 29% dintre ei au fost deja nevoiţi să facă astfel de schimbări – un sfert dintre consumatori deja cumpără produse pentru a se proteja de efectele schimbărilor climatice, precizează sursa citată, transmite Agerpres.

În paralel, 48% dintre membrii generaţiilor Z şi milenialilor iau în calcul – sau deja au făcut-o – să se mute în zone cu o climă mai blândă, în timp ce 62% îşi adaptează sau iau în considerare adaptarea locuinţelor la provocările climatice. Toate aceste informaţii sugerează că zonele cu temperaturi ridicate deteriorează calitatea vieţii, susţine XTB.

Pe măsură ce cresc concentraţiile de gaze cu efect de seră, creşte şi temperatura la suprafaţa globului. Ultimul deceniu, 2011-2020, a fost cel mai cald înregistrat vreodată, iar în aproape toate ţările din lume se înregistrează, anual, mai multe zile călduroase şi valuri de căldură.

Potrivit sursei citate, îngheţata a avut de pierdut în lunile caniculare.

„Valul de căldură din Europa din 2023 a avut un efect negativ asupra vânzărilor de îngheţată, mai ales pentru că există un prag cheie pentru temperaturi. În contextul unor valori foarte ridicate în termometre, datele arată că oamenii pot renunţa la îngheţată, în detrimentul unei băuturi reci”, arată analiza.

În prima jumătate a anului 2023, vânzările de îngheţată ale Unilever au crescut cu 5,7% la nivel global (sectorul cu cea mai slabă creştere dintre cele cinci categorii industriale ale Unilever), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, avansul a fost determinat de creşteri semnificative de preţ, chiar dacă volumele au scăzut uşor, potrivit raportului de profit.

Citește și: Două firme au lansat înghețată pentru câini / „Testerii noștri de gust – atât oameni, cât și câini – au fost încântați”

În plus, zilele caniculare determină populaţia să petreacă mai mult timp în interior, pentru a evita expunerea la temperaturi extreme şi la soarele puternic, limitând foarte mult intervalul de timp de consum.

„Europa se aşteaptă din nou la o vară foarte caldă, potrivit meteorologilor şi prognozelor meteo. După zece luni consecutive în care s-au înregistrat maxime record la nivel global şi în care temperaturile de la suprafaţa oceanelor din Atlantic au fost mai ridicate decât în orice perioadă din ultimii cel puţin 40 de ani, există puţine motive să ne aşteptăm la alte valori”, a precizat Radu Puiu, în comunicat.

Prin urmare, se preconizează că vara anului 2024 va aduce temperaturi mai ridicate decât cele resimţite în mod obişnuit. Odată cu aceste temperaturi, ne putem aştepta la secete şi valuri de căldură intense, care vor afecta cea mai mare parte a regiunii europene.

Producţia agricolă a Europei riscă să primească o lovitură dacă previziunile sunt corecte. Temperaturile ridicate din ultimele luni au dus la „uscarea” câmpurilor inundate, care anterior au întârziat însămânţarea culturilor.

Valul de căldură continuă să provoace îngrijorare, în special pentru regiunile agricole importante din Ucraina şi Rusia, compania de consultanţă agricolă SovEcon reducând estimările sezoniere pentru producţia agricolă rusă. Totodată, potrivit Commodity Weather Group, până la 50% din culturile de la Marea Neagră sunt în pericol, subliniază sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *