Probabil e mai bine să eliminăm ustensilele de bucătărie din plastic negru. Conțin substanțe care le împiedică să se ardă, dăunătoare sănătății

plastic negru studiu substanțe ignifuge ustensile de bucătărie periculoase ustensile din plastic negru foto: freepik.com

Poate ar fi mai bine să adunați toate vasele și ustensilele de plastic de prin bucătărie și să le aruncați, scrie publicația thekitchn.com. Și asta, pentru că un recent studiu publicat în revista Chemosphere spune că ele ar pute conține o substanță chimică ofiical interzisă și dăunătoare.

Mai exact, studiul a identificat substanțe ignifuge, așa zișii flame retardands, în diferite produse din plastic precum caserole de plastic alimentare, ustensile de bucătărie, ambalaje alimentare folosite în comerț și chiar jucării pentru copii.

Substanțele ignifuge sunt folosite în unele produse ca să le facă mai puțin predispuse la ardere. Folosim cu toții spatule și alte ustensile la gătit, din plastic de regulă negru și în general mai dur. Miraculos, deși în contact cu tigaia foarte caldă, nu își modifică absolut deloc forma, nu se topesc și nu se deteriorează. Explicația e tocmai prezența substanțelor ignifuge în compoziția lor.

Cele mai periculoase substanțe ignifuge

Însă, o parte din aceste substanțe prezintă un grad mare de îngrijorare în legătură cu efectele pe care le pot avea asupra oamenilor și a mediului înconjurător. Motiv pentru care, unele state americane, de exemplu California, au introdus obligația ca producătorii să semnaleze explicit prezența următorilor compuși în toate obiectele din plastic:

-Antimony trioxide – Trioxid de antimoniu – ATO

-Chlorinated tris – Tris clorurat – TDCPP

-Pentabromodiphenyl ether – Eter pentabromodifenilic – PBDE

-Tetrabromobisphenol A – Tetrabromobisfenol A – (TBBPA

-Tris(2-chloroethyl) phosphate – Tris(2-cloroetil) fosfat TCEP

Acești compuși pot fi inhalați, ingerați sau absorbiți prin piele și pot duce, în cazul femeilor însărcinate, la dereglări ale dezvoltării fătului, sau la afecțiuni hepatice.

EFSA are în lucru o actualizare a normativelor în domeniu

La nivel UE, unele dintre ele sunt interzise pentru uz alimentar, dar se folosesc în alte domenii, precum materialele pentru izolarea termică, materiale textile sintetice și în general într-o gamă extinsă de materiale plastice destinate multor domenii. Potrivit unei informații de pe pagina oficială a Agenției Europeane pentru Siguranța Alimentelor  (EFSA), este în lucru o actualizare a reglementărilor la nivel UE, prevăzută pentru anul viitor.

Potrivit studiului citat, persoanele care folosesc ustensile de plastic precum spatula, linguri sau altele similar riscă o expunere de circa 34,7 parți la million la decabromodiphenyl ether, sau decaBDE, aparținând marii familii a PBDE. Un studiu anterior a relevat faptul că persoanele expuse la niveluri ridicate de PBDE în sânge riscă de 300 de ori mai mult să dezvolte cancer în fază terminală.

În caz de dubiu, mai bine să evităm, spun experții

Recomand să nu folosiți plastic negru pentru ce vine în contact cu alimentele, sau să cumpărați jucării cu părți din plastic negru, spune Linda Birnbaum, toxicolog, citată de CNN. Studiul la care se face referire a fost limitat la plasticul negru și nu aduce clarificări legat de plasticul de alte culori, dacă și el comportă aceleași riscuri.

Însă, pentru a limita riscul expunerii, unul dintre autorii studiului, Megan Liu, spune că este mai sigur să înlocuim toate ustensilele de plastic din bucătărie cu altele din inox. La fel, spune ea, e mai bine să renunțăm să reciclăm ambalajele negre din plastic de la alimentele din supermarket sau de take away, pentru siguranță.

Dar, dincolo de acțiunile personale, Liu, care este și în conducerea unui ONG care promovează materialele nepoluante, spune că este nevoie de decizii la nivel politic pentru a limita aceste potențiale efecte. „Este nevoie de politici guvernamentale și de reguli stricte pentru producători care să limiteze folosirea acestor substanțe dăunătoare, precum și plasticul de proastă calitate, astfel încât să le putem recicla în condiții de siguranță fără să ne fie teamă de contaminarea chimică și efectele ei asupra sănătății”, a spus ea, la CNN.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *