Primarul insulei Capri a interzis abordarea turiștilor pe stradă pentru a le arăta meniurile localurilor / Noua regulă se aplică atât magazinelor, cât și barurilor și restaurantelor

Primarul insulei Capri a interzis abordarea turiștilor pe stradă pentru a le arăta meniurile localurilor / Noua regulă se aplică atât magazinelor, cât și barurilor și restaurantelor
Sursa foto: Flickr

Turiștii care ajung pe insula Capri nu mai pot fi deranjați de comercianți insistenți. Primarul Paolo Falco a emis o ordonanță care se aplică magazinelor, barurilor şi restaurantelor prin care se interzice abordarea turiștilor pe stradă pentru a le arăta meniurile localurilor, notează Ansa.

Noua regulă se aplică atât magazinelor, cât și barurilor și restaurantelor. Este interzis ca personalul acestor afaceri să se apropie de turiști pentru a le arăta meniuri, pliante, hărți sau alte materiale promoționale. Cei care nu respectă măsura riscă amenzi usturătoare și chiar suspendarea activității timp de trei zile.

Inițiativa autorităților locale este susținută și de Uniunea Națională a Consumatorilor. Reprezentanții organizației au transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Gata cu intermedierea sălbatică, presiunile asupra consumatorilor și ocupările ilegale ale spațiului public. Pentru aceste motive, Uniunea Națională a Consumatorilor – Delegația Insula Capri își exprimă sprijinul total față de ordinul primarului prin care Primăria Capri a pus, în sfârșit, capăt intermedierii abuzive, publicității ambulante și ocupării ilegale a spațiului public de-a lungul străzilor și piețelor insulei”.

- articolul continuă mai jos -

„A apăra consumatorii înseamnă și a apăra Capri, identitatea sa, frumusețea sa, civilizația sa”

Organizația consideră că această decizie este „curajoasă și necesară”, subliniind că oferă protecție reală atât turiștilor, cât și locuitorilor, împotriva unor practici comerciale abuzive și ilegale.

„În ultimii ani am asistat la o răspândire necontrolată a comportamentelor care deviază alegerile oamenilor, profită de naivitatea vizitatorilor și compromit demnitatea spațiului public. Ocuparea abuzivă a trotuarelor, scărilor, străzilor pietonale sau a colțurilor istorice ale insulei pentru a distribui pliante, oferte și promoții improvizate este o ofensă adusă legalității și binelui comun. A venit momentul să spunem stop”, avertizează Uniunea Consumatorilor.

În final, reprezentanții organizației transmit un mesaj clar: „A apăra consumatorii înseamnă și a apăra Capri, identitatea sa, frumusețea sa, civilizația sa. Nu există protecție fără ordine, iar fără reguli aplicate cu seriozitate nu există ordine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă