Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4. Spațiul urmează să fie renovat și modernizat

Sector 4: Piaţa Berceni-Olteniţei va reveni în patrimoniul autorităţii locale şi va fi modernizată Sector 4: Piaţa Berceni-Olteniţei va reveni în patrimoniul autorităţii locale şi va fi modernizată

Piaţa Berceni-Olteniţei va reveni în patrimoniul autorităţii locale, din 18 septembrie, după aproape 25 de ani, iar după preluarea sa vor fi demarate lucrările de modernizare şi de punere în siguranţă necesare pentru exploatarea conformă a acestui spaţiu, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, miercuri, AGERPRES, fiind administrată anterior în sistem privat, în baza unui contract de asociere în participaţiune ce expiră pe 17 septembrie, complexul agroalimentar nu a beneficiat de întreţinerea adecvată.

Unde se mută actualii comercianți

Cât timp se vor derula lucrările, producătorii şi comercianţii de produse agroalimentare pot să-şi reloce activitatea economică într-una dintre celelalte pieţe ale Sectorului 4 – Sudului, Norilor sau Progresul, acolo unde există suficiente tarabe ce pot fi închiriate zilnic, folosind o procedură transparentă şi simplă.

Cât priveşte spaţiile pentru carmangerii şi alte asemenea tipuri de activităţi economice, acestea vor putea fi accesate după parcurgerea procedurilor de licitaţie publică, toate informaţiile în acest sens fiind disponibile pe site-ul www.ps4.ro, la secţiunea “Anunţuri”.

În prezent sunt disponibile spre închiriere 16 astfel de spaţii: opt la Piaţa Norilor, cinci la Piaţa Sudului, două la Piaţa Progresul şi unul la Piaţa Covasna.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *