Paste cu ciuperci și cârnați, iată soluția ideală pentru prânzul de duminică. A fost săptămâna în care am sărbătorit World Pasta Day, e toamnă și avem ciuperci pe alese dar e și duminică și e acceptabil să abdicăm puțin de la regulile alimentației sănătoase, iată soluția ideală pentru prânzul de duminică. Folosim cârnați prospeți tăiați bucățele mici ca să lase în sos tot gustul din dotate. E de duminică dar e relativ rapid de preparat, un avantaj în plus.
Este un preparat clasic al toamnei, care se poate propune în două versiuni:
-simple, cu sosul adăugat peste paste, amalgamat totul și servit cu brânză rasă
-gratinate la cuptor, după ce le completăm cu sos bechamel și brânză sau smântână și brânză
Iar ca ingrediente, se pot folosi și paste lungi dar și paste scurte, ca atunci când avem un sos mai puțin lichid; se pot folosi orice tip de ciuperci disponibile, sau o combinație; se pot folosi cârnați proaspeți dar și din cei mai uscați, se pot și înlocui cârnații cu bacon sau chiar carne de pui, dacă nu avem cârnați. Dar, la limită, dacă le preferăm cu ciuperci dar vegetariene, se pot înlocui cârnații cu bucăți de dovleac sau ardei sau chiar fasole sau linte.
Frumusețea rețetelor de paste cu ciuperci este că pot fi declinate în foarte multe versiuni: în funcție de ce avem la dispoziție sau de preferințele personale.
Ingrediente
400 g paste scurte de tip fusilli sau penne
400 g ciuperci champignon sau de oricare tip, chiar combinate
400 g cârnați proaspeți, de porc sau de pui sau din amestec de carne
1 ceapă mică
1 cățel de usturoi
1 pahar cu vin
ulei, sare, piper
200 g brânză tip cheddar sau cașcaval sau parmezan
opțional pt versiunea la cuptor: 100 g sos bechamel sau 100 g smântână
Procedeu
Ca la orice rețetă de paste, începem prin a fierbe pastele în apă cu sare. Proporția corectă este: minim jumătate de linguriță la 1 l de apă, minim 1 l de apă pt 100 g de paste. Se adaugă în apa sărată când a ajuns la punctul de fierbere și se iau de pe foc atunci când nu se mai vede alb în interior atunci când secționăm pastele – al dente.
Se scurg și se lasă deoparte când sunt gata. Cu un strop de ulei ca să nu se lipească între ele din cauza prezenței amidonului transformat în gel de apa fierbinte.
Pentru a pregăti sosul, avem două posibilități: fie toate ingredientele împreună, fie în secvență: întâi ciupercile, apoi cârnații, dacă nu ne grăbim și vrem maxim de rezultat. În oricare dintre situații, avem nevoie de o tigaie antiaderentă mare.
Dacă alegem să le pregătim separat: sotăm într-una din tigăi ciupercile în puțin ulei cu un cățel de usturoi pe care apoi îl eliminăm – trebuie doar să dea o notă aromatică de fond. Sunt suficiente în total 3-4 minute. Completăm cu sare și piper și transferăm pe un farfurie.
În aceeași tigaie, completând cu puțin ulei dacă e cazul, sotăm ceapa tăiată fin preț de 1-2 minute, apoi adăugăm cârnații tăiați bucățele mici după ce i-am curățat de înveliș. Se continuă împreună alte circa 5 minute la foc mediu și sunt gata.
Se adaugă peste ei în tigaie și ciupercile pregătite separat, se amalgamează încă un minut și e gata.
Se completează cu pastele care între timp sunt gata. Se amalgamează ușor până se întrepătrund aromele. Opțional, putem să ajutăm la amalgamare cu o lingură, două, de smântână.
Pastele cu ciuperci și cârnați se servesc așa calde, cu brânză rasă deasupra și eventual pătrunjel.
Dacă le preferăm la cuptor, sunt preferabile pastele scurte. Se amalgamează așa cum sunt preparate în versiunea simplă cu sos bechamel și puțină brânză rasă. Se dau circa 15 minute la cuptor la 120 de grade.