foto Pexels.com/@cottonbro studio
Fac parte din masa uriașă a celor care își cumpără mâncarea zi de zi. Nu produc nici măcar un fir de ceapă verde într-un ghiveci, pe balcon. Tot ce pun pe masă provine din comerț. Ca să calmez instinctul de foame, pe care mai nimeni nu-l poate ocoli, scot bani din buzunar, la magazin, la piața agroalimentară, la fast-food.
Numai dacă ajung la țară, la ai mei, și asta se întâmplă destul de rar, primesc o bucată de brânză, ouă, o supă de pasăre pusă în recipientul de plastic. În rest, bani contra mâncare. Așa fac cei mai mulți dintre semenii din marile orașe.
Dar ca să avem ce cumpăra, ca în final să ne ostoim instinctul de foame și, peste asta, să ne bucurăm papilele gustative, undeva, mai aproape sau mai departe, cineva muncește să producă mâncarea noastră cea de toate zilele.
Fermierii, transportatorii, procesatorii, comercianții, bucătarii, chelnerii…Toți formează ceea ce specialiștii au numit ”lanțul alimentar”. Fără ei toți, farfuria mea și a celor ca mine ar rămâne goală.
Nu vreau să credeți că aș adera cumva la discursul acela populist cu teze ca acestea: ”fermierii ne pun pâinea pe masă”, ”fără antreprenorii români am muri de foame”, ”fără produsele tradiționale nu ne mai simțim români”, etc.
Dezavuez mereu aceste teze, proferate deseori de politicieni ahtiați după atenție publică și voturi sau de miniștri care pregătesc vreun program de finanțare pentru clienții de partid.
Asta nu exclude însă pertinența observației că da, fără munca lor, a tuturor celor activi de-a lungul lanțului alimentar, fie că sunt de aici sau de oriunde, farfuria mea ar rămâne goală. Fiindcă eu îmi cumpăr toată mâncarea, de la covrig până la burger, de la ardeiul roșu până la ceafa de porc. Sunt, la fel ca o parte uriașă din omenire, parte din programul ”bani contra mâncare”. Banii mei, mâncarea lor, a celor care muncesc de la câmp până la hypermarket.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Firește, ei muncesc în cadrul unor afaceri, ale lor sau ale altora. Ei muncesc în primul rând pentru câștigul lor, fie leafă, fie profit. Nu fac acțiuni caritabile, nu cu mine și cu cei ca mine, care scoatem bani din buzunar sau de pe card ca să mâncăm. Dar așa e lumea tocmită: din interesul lor, al celor care câștigă făcând mâncare, ne satisfacem și noi interesul nostru, al celor care cheltuim ca să mâncăm.
Dacă mâine dispare un partid politic, prin autodizolvare, nu ne pasă, chiar dacă i-am fost cândva votanți. Dacă însă falimentează bistroul unde obișnuiam să luăm o gustare asta ne întristează.
G4Food este o publicație dedicată sectorului agroalimentar, însă nu atât mâncarea în sine ne interesează. Risc un paradox: mâncarea ca mâncare aproape că nici nu există. Altceva îi dă valoare: gustul nostru, prilejul mesei, povestea/back-groundul cultural, prietenia, starea de bine, munca celor activi pe lanțul alimentar, marile fluxuri comerciale, impactul instituțiilor, etc. Noi semnalăm mai degrabă haloul acesta din jurul alimentelor.
A mânca înseamnă în fond a celebra. Și acum, cu ocazia Sărbătorilor pascale, când obișnuim să ne strângem în jurul mesei cu bucate, mă gândesc că, în același timp, îi celebrăm și pe cei care muncind ne-au dat prilejul să avem farfuria plină. Petrecere frumoasă!
P.S. Friptura de miel, ouăle roșii, salata de boef și sarmalele mi le-au oferit ai mei. Eu doar am șofat.
