Sursa foto: Mircea Muntean (arhivă personală)
Mircea Muntean, un sociolog din județul Mureș, pasionat de grădinărit, a transformat rubarba dintr-o plantă ignorată în copilărie într-o cultură de referință. Totul a început în 2011, după o vizită în Germania, la Hamburg. „Acolo la țară, lângă metropolă, am văzut cum arată această plantă în cultură, până atunci necunoscând această plantă decât din grădină de la noi de acasă, unde în fiecare curte, în cele mai văduvite locuri din grădină, erau una, două plante. Nu prea punea lumea preț pe ele. Văzând cum arată planta în cultură, am vorbit cu fermierul acela și am adus 2.000 de plante inițial din soiul Holsteiner Blut”, a povestit el pentru G4Food.
După ce inițial le-a plantat pe un deal, pentru că solul nu a fost potrivit, le-a mutat într-un alt loc după trei ani, unde s-au dezvoltat spectaculos. „Pețiolii ajung frecvent la 60-70 cm, unii chiar la 80”, mai spune el, precizând că din punct de vedere botanic vorbim de „pețiol”, nu „tijă” și nici „tulpină”, atunci când ne referim la partea comestibilă a acestei plante.
Rădăcini de mărimea unei roți de mașină
Sociologul pasionat de cultivarea acestei plante a vrut apoi să cultive și soiul autohton, astfel că a negociat să obțină rubarbă de la localnici. A cules plante vechi din grădinile sătenilor, le-a înmulțit și a creat o pepinieră locală. „Am umblat din casă în casă identificând rădăcinile de rubarbă și vorbind cu oamenii pe ideea de a scoate rădăcinile alea mature, a le sparge în rizomi, a le replanta lor 1, 2, 3 – câte au nevoie – și restul să mi le dea mie, să fac o pepinieră de plante cu bagajul genetic local. Toată lumea a fost de acord, unii au mai vrut plante, alții nu au mai vrut deloc. În fine, eu le-am luat, le-am pus într-o pepinieră, după care am înființat o cultură în paralel cu cea germană. O cultură cu plantele din sat. Și așa am crescut povestea asta”, explică el.
Când o plantă ajunge la maturitate, după opt-nouă ani, fermierul scoate rădăcinile uriașe. „Sunt cât o roată de vehicul, cu diametrul de 40 cm și ramificații care pot ajunge și la doi metri adâncime. Dintr-o astfel de rădăcină scot 8-10 rizomi, fiecare cu 2-3 muguri.”
Rizomii se plantează toamna sau primăvara și au nevoie de trei ani pentru a deveni plante mature. „Cu hârlețul se dislocă această rădăcină, se taie cu o macetă solidă fragmente din această rădăcină. Condiția este ca aceste fragmente să aibă 2-3 muguri și atunci ai un rizom valid pe care îl replantezi”, explică el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
„Pețiolul se smulge, nu se taie”
Mircea Muntean precizează cu fermitate că pețiolul nu trebuie tăiat niciodată. „Pețiolul este ceea ce se consumă îndeobște din această plantă. Se recoltează prin smulgere, niciodată prin tăiere. Pentru că dacă mergeți la orice copac în jurul dumneavoastră și luați un pețiol al unei frunze, smulgeți-o de pe copac și vedeți că rămâne acolo un fel de formațiune semi-ovală care ținea pețiol de plantă. Și doar așa iese o altă frunză împinsă în sus de alt pețiol. Dacă tăiem, rămâne acolo acel ciot de pețiol care nu folosește la nimic”, explică el.
Și metoda de smulgere e importantă. „Smulgerea înseamnă că prinzi puternic de cât mai aproape de rădăcină și tragi brusc, ca să nu ți se rupă în mână. Se poate întâmpla și asta. După care se taie de unde începe frunza. Se decojește – are o pieliță foarte subțire – dar asta, opțional și se utilizează”, mai arată el.
De la compot la bere artizanală și chipsuri
Rabarbura sau rubarba este o plantă extrem de versatilă. Poate fi utilizată în zeci de preparate, iar fermierul le-a testat în mare parte. „Am testat toate utilizările posibile: compot, dulceață, sosuri pentru carne, vin, bere artizanală. La Timișoara, un producător face de câțiva ani bere cu rubarba de la mine”.
Unul dintre experimentele cele mai interesante a fost producerea de chipsuri dulci-acrișoare: „Am făcut chipsuri de rabarbură: le-am tăiat pețiolul la vreo 7 cm, le-am curățat de pielița, le-am tăiat subțire cu o mașină de tăiat legume longitudinal – cât de subțire am putut. Le-am opărit într-o soluție de apă cu zahăr, fiartă. Le-am lăsat în soluția de apă cu zahăr o jumătate de oră, până s-a răcit apa, după care le-am luat, le-am scurs și le-am băgat în cuptor la temperatură mare și s-a caramelizat zahărul de pe ele. Astfel am obținut a devenit un chips dulce, acrișor, incredibil de bun”, mai relatează el. Din păcate, neambalate în vid, chipsurile absorb umezeala din aer și nu rezistă prea mult înainte de a se înmuia.
Producția o valorifică la procesatori, la restaurante și laboratoare de cofetărie, care o folosesc la preparatele proprii sau o procesează. Printre clienții săi cei mai importanți, pe lângă restaurante și cofetării de lux, se află și o cofetărie care este furnizor al Casei Regale din România.
Rubarba ca medicament
Pe lângă utilizările gastronomice, planta are și proprietăți medicale. „Beneficiile pentru sănătate sunt foarte multe. Are toată gamă de vitamine necesare: calciu, magneziu, fosfor, desigur, vitamina C. Are antrachinone în rădăcină, care sunt substanțe naturale laxative. Am uscat și măcinat bucăți fără muguri, rezultând o pulbere care reglează tranzitul intestinal”.
Fermierul a colaborat și cu Facultatea de Medicină din Târgu Mureș. Analizele au arătat că rubarba autohtonă conține cu 50% mai multe antrachinone decât soiul german. „Probabil pentru că nu a fost niciodată tratată chimic”.
Metoda farmacologică de extracție a substanțelor din rădăcina de rabarbură nu a fost foarte relevantă. „Am dus inițial la facultatea de medicină din Târgu Mureș, la secția de farmacologie. Șefa de lucrări de acolo a lucrat cu rizomii de rabarbură. Mergând pe niște metode mai elaborate – să spunem – din punct de vedere chimic, de extracția elementelor, a obținut aproape același produs pe care l-am obținut eu, pur și simplu răzuind sau măcinând rizomul, partea uscata a rădăcinii”, mai arată el.
Despre solul cel mai potrivit, sociologul pasionat de cultivarea rubarbei spune că este cel aflat în locuri mai umbroase, ferite de expunerea la soare puternic. „Nu-i place prea mult expunerea la căldură vara, la secetă și la soare prea puternic. Intră atunci într-un fel de repaus vegetativ, am putea spune. Pe de altă parte, nu-i place niciun un sol îmbibat de apă pentru că rădăcina de care am vorbit este spongioasă. Și dacă nu avem o circulație bună a apei, ea tinde să putrezească”, explică el.
Lipsa literaturii în limba română
Fermierul mărturisește că și-a construit întreaga experiență singur, prin observație directă. „Observațiile astea le-am făcut în timp și în decursul acestor ani, vă spun că nu există literatură în limba română despre asta. Acum vreo 10 ani am găsit într-o anexă a unui ordin al Ministrului Agriculturii clasificarea rabarburei în România ca legumă perenă de câmp”, explică el. Totuși, alături de studenți, a contribuit la îmbogățirea literaturii de specialitate în domeniu. „Trei studenți de la USAMV- doi de la Cluj, unul de la București – și-au făcut lucrare de licență cu informații luate în mod real de la mine, din cultură, plante, rădăcini, diverse chestii. Deci, până la urmă, așa s-a creat și un fel de literatură”, mai spune el.
Pe de altă parte, promovarea constantă făcută și toate indicațiile pe care le-a făcut publice sau le-a oferit celor interesați au contribuit, de asemenea, la diseminarea informațiilor pe o temă atât de puțin abordată în literatura de specialitate.
În prezent, Muntean are circa un hectar și jumătate cultivat la Miercurea Nirajului, dar a păstrat câteva plante și la Nadeș, ca omagiu pentru începuturile sale.
Lucruri mai puțin cunoscute preparate cu rubarbă sunt cosmeticele, printre care săpunuri cu esență de rabarbură, gel de duș, chiar și parfumuri. Dar există și vodkă, aperol sau lichior.
Un festival unic în lume, născut din pasiunea pentru rabarbură
Sociologul a reușit să transforme pasiunea pentru rubarbă într-un proiect cultural internațional și, mai apoi, într-un brand de tehnologie. Timp de șase ani, acesta a organizat un concurs internațional de caricatură cu temă botanică, un concept rar întâlnit la nivel global. Mai precis, un concurs internațional de caricaturi cu tema „rabarbura”.
„Mai există un singur concurs de caricatură dedicat unei plante, în partea turcă a Ciprului, cu tema măslina. ”, spune inițiatorul proiectului. Cu un buget anual de 1.000 de euro plătit din propriul buzunar, a pus pe picioare concursul online. Aici artiști din întreaga lume își trimiteau lucrările pentru jurizare. Participanții își încărcau creațiile online, iar cele mai bune erau selectate și recompensate. Deși în 2025 concursul nu s-a mai organizat – din lipsă de fonduri și din cauza altor proiecte în derulare – moștenirea sa rămâne online, unde se păstrează pe site-ul dedicat concursului. Iar rabarbura, departe de a fi doar o plantă banală, s-a transformat într-un simbol al creativității interdisciplinare.
Rabarbura devine și soft
Proiectul nu s-a oprit la artă. În paralel, sociologul a lucrat la dezvoltarea unei soluții software de tip ERP (Enterprise Resource Planning) destinată firmelor din România. Brandul acestui produs? „Rabarbura ERP”. „Lucrez de mulți ani în zona de strategie și comunicare pentru o firmă de software. Împreună cu un prieten foarte bun, am creat un ERP care să răspundă nevoilor reale ale antreprenorilor români”, spune inițiatorul brandului.
Sistemul informatic integrează toate normele legislative aplicabile pe piața locală și este construit ținând cont de particularitățile culturii de business din România. Brandul Rabarbura ERP este rezultatul unei viziuni neobișnuite: aceea de a aduce împreună cultura, umorul și tehnologia. Deși sistemul este unul complex și riguros, poziționarea sa pe piață mizează pe autenticitate și o doză de ironie autoasumată. Referirea este la concursul de caricaturi pe tema acestei plante.
„S-a dus în mai multe direcții povestea asta”, recunoaște autorul proiectului. „N-am rămas doar un om care trage plante din pământ”, spune cel care a pus rabarbura și în artă, și în software.
